Mesajul a fost trimis. Multumesc!

U Cluj- Unirea Urziceni 4-2. Badea își salvează scaunul

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 martie 2011 ·

Universitatea Cluj a câștigat cu 4-2 partida disputată în compania Unirii Urziceni, la Bistrița. Reușitele lui Ionuț Badea, care a scăpat de demitere, au fost semnate de Niculescu, Machado, Cristea și Voican.

Final de meci. 4-2 pentru Universitatea

Min 93: Execuție superbă a lui Cristea, de la 25 de metri, puțin pe lângă poartă

Min 92: GOOOOOOL Universitatea. Voican înscrie cu un șut superb, de la 25 de metri

Min 88: Păcurar, șut de la 20 de metri, respinge din nou Curcă

Min 85: Tony scapă dingur cu Curcă, trage telefonat, portarul respinge

Min 79: Păcurar trimite peste, de la 30 de metri

Min 79: Mendy intră în locul lui Ascoli

Min 77: GOOOOOL Universitatea Cluj. Mingea lui Nasser este scoasă de Curcă, ajunge la Cristea, care înscrie

Min 75: Tony trimite excelent pentru Voican, care în primă trrece de Curcă, dar în cele din urmă reține portarul

Min 71: Acțiune bună a lui Tony pe stânga, Teușan este aproape de autogol

Min 71: Mihalcea este înlocuit de Alin Toșca

Min 70: Voican intră în locul lui Delgado

Min 70: Păcurar execută excelent lovitura liberă de la 25 de metri, iar mingea trece milimetric pe lângă poartă

Min 68: Mera primește al doilea galben și este eliminat după un fault la Nasser Menassel

Min 67: Combinație Tony-Buhuș, ultimul centrează, resping oaspeții

Min 65: Niculescu este înlocuit de Tony

Min 64: Rusescu trimite din lovitură liberă de la 25 de metri peste poartă

Min 63: Muzac intră în locul lui Onicaș

Min 57: GOOOOL Universitatea. Buhuș centrează pentru Machado, care egalează cu o lovitură de cap, cu largul concurs al lui Curcă

Min 53: Șut Păcurar, de la marginea careului, prinde Curcă

Min 50: Cristea reușește o fază

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 4 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 2 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Vremea

București
acum

27°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°