Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi ucraineni şi doi suceveni prinşi cu 7.000 de pachete de ţigări de contrabandă (FOTO)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 martie 2011 ·

Poliţiştii de frontieră suceveni i-au reţinut pe cei patru care încercau să transporte peste frontiera de stat aproximativ 7.000 pachete de ţigări de contrabandă în valoare de 27.500 de lei. Totodată cele două maşini cu care transportau ţigările au fost indisponibilizate la sediul SPF Siret.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie de Frontieră Suceava şi Sectorul PF Siret au prins pe cei patru contrabandişti care circulau cu două maşini, marca „Audi 4” şi „VW”, pe raza localităţii Climăuţi.

„Cele două autoturisme şi cetăţeanul ucrainean B.Vasyl, au fost conduşi la sediul SPF Siret, unde în urma cercetărilor s-a stabilit că proprietarii celor două maşini sunt cetăţenii români Marian L., în vârstă de 21 de ani, din Grăniceşti, şi Dumitru G., în vârstă de 20 de ani, din Suceava, care împreună cu cetăţeanul ucrainean Dmytro B., în vârstă de 21 de ani, au încercat să treacă peste frontieră o cantitate însemnată de ţigări”, a explicat Ilie Poroch-Seriţan, purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava.

Astfel, în urma inventarierii ţigărilor din autoturismul „Audi A4” poliţiştii au găsit 6.870 de pachete de ţigări marca „Viceroy” de provenienţă ucraineană, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din judeţul Suceava.

Suceava: Captură de 45.000 pachete de ţigări de contrabandă

Cei patru au fost reţinuţi pentru trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă, urmând a fi prezentanţi instanţei Judecătoriei Rădăuţi cu propunere de arestare preventivă.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de aproximativ 27.500 lei a fost confiscată de poliţiştii de frontieră suceveni, iar cele două autoturisme au fost indisponibilizate la sediul SPF Siret în vederea continuării cercetărilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 3 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

FOTO Accident cu două mașini și o autoutilitară. Un bărbat a rămas prins între fiarele autoturismului

Botosani News acum 2 ore
Un accident rutier între două autoturisme și o autoutilitară a avut loc luni, pe raza localității sucevene Adâncata. În urma accidentului un bărbat a rămas încarcerat în interiorul unui autoturism, fiindcă extras de către echipajul specializat pentr

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 8 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 9 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°