Vasile Şiman a reuşit să oprească greva jucătorilor săi, dupădoar o zi de la izbucnirea acesteia din cauza neplăţii salariilor,dar nu a reuşit să-l convingă şi pe Tibi Bălan să revină.Mijlocaşul îl acuză pe patron că îl minte şi îi transmite că maidegrabă stă departe de fotbal decât să mai joace la Sportul.
Tibi, gata de meciul cu Gaz Metan?
Aiurea! Am spus că nu am să joc şi nu o voi face. Le urezcolegilor mei baftă, dar eu nu voi fi pe teren. Am făcut atâteapentru echipa asta şi nu am primit niciun fel de recunoştinţă!
Să înţeleg că încă eşti supărat pe domnulŞiman?
Normal că sunt! Nu ştiu cum se va rezolva situaţia asta. Am 30de ani şi vreau să plec. Am adus echipei bani, performanţe,recunoaştere... Iar eu văd că nu am primit nimic. Domnul Şiman avorbit cu mine, dar, ca de obicei, nu s-a ţinut de cuvânt.
Perioada de transferuri s-a încheiat.
Ştiu. Asta e. Am fost dus din nou de nas. Mi s-a tot spus că nusunt oferte, dar eu nu cred asta. Mi-au zis doar ceva de Astra, darau trecut repede peste. M-am săturat. Pot să mă şi amendeze, dar eunu mai joc. Să uite de mine!
Şi ce ai de gând să faci?
Nimic. Mă antrenez în continuare, dar nu am să mai joc, pentrucă nu mai pot psihic. Am mai fost în situaţia de a sta pe bară multtimp, aşa că nu-mi fac probleme. La vară vreau să plec. Crede-mă,aş renunţa la toţi banii pe care îi am de primit de la domnulŞiman, numai să plec odată...
95de meciuri a disputat Tiberiu Bălan pentru SportulStudenţesc în Liga I, reuşind să înscrie de 27 de ori
5este numărul echipelor la care a fost legitimatpână acum Tiberiu Bălan: "U" Cluj, Rapid, Sportul, Poli Timişoaraşi Unirea Urziceni
Vasile Şiman a reuşit să oprească greva jucătorilor săi, dupădoar o zi de la izbucnirea acesteia din cauza neplăţii salariilor,dar nu a reuşit să-l convingă şi pe Tibi Bălan să revină.Mijlo