Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botiş: Guvernul va veni la jumătatea anului cu un pachet de facilităţi fiscale

Publicat in Antena 3, sâmbătă 12 martie 2011 ·

Guvernul va veni, la jumătatea anului, cu un pachet de facilităţi fiscale, a declarat sâmbătă ministrul Muncii, Ioana Botiş, la Bistriţa, în cadrul unei întâlniri cu oamenii de afaceri din judeţ, informează Mediafax. Ministrul a precizat că printre facilităţile fiscale vizate se află reducerea taxelor pe forţa de muncă şi prelungirea posibilităţii de a plăti datoriile restante.

"Acest pachet fiscal presupune o reducere a contribuţiilor la angajatori. Vom veni cu această facilitate şi vom încerca să reducem nivelul contribuţiilor astfel încât taxa pe muncă să fie mai mică. La ora actuală avem undeva la 45% acest procent al taxării forţei de muncă. Din nenorocire e destul de mare faţă de alte ţări din zona europeană şi cred că ar trebui să-l scădem cu câteva puncte procentuale, dar nu ştiu cu câte. Pe baza unor analize, cei care sunt analişti, ne vor spune până unde să ne mişcăm“, a declarat Botiş.

El a adăugat că mai sunt şi alte lucruri care sunt discutate în Guvern, dar nu poate să le anunţe oficial.

"Mai sunt lucruri pe care le discutăm, eu nu pot deocamdată să le prezint în mod oficial. Pot să asigur că, la mijlocul anului, vom veni cu un pachet de măsuri fiscale şi se discută la momentul actual şi în Guvern despre oportunitatea prelungirii posibilităţii de a plăti datoriile restante, dar încă nu ştiu dacă pot să dau cifre exacte sau nu. Există această discuţie, iar în perioada următoare Guvernul va veni şi cu precizări“, a adăugat ministrul Muncii.

Guvernul va veni, la jumătatea anului, cu un pachet de facilităţi fiscale, a declarat sâmbătă ministrul Muncii, Ioana Botiş, la Bistriţa, în cadrul unei întâlniri cu oamenii de afaceri din judeţ, informează Mediafax. Ministrul a precizat că printre facilităţile fiscale vizate se află reducerea taxelor pe forţa de muncă şi prelungirea posibilităţii de a plăti datoriil

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 2 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 5 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°