Aflaţi care sunt modificările aduse Codului Muncii în acest an. Datele ne-au fost furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă al judeţului Argeş.
1.Certificatul medical care stabileşte că o persoană este aptă de muncă trebuie prezentat înainte de încheierea contractului individual de muncă, nemaiputând fi acceptat şi ulterior.
2. Referitor la perioada de probă
- Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere.
- Pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, primele şase luni după debutul în profesie se consideră perioadă de stagiu. Fac excepţie acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. La sfârşitul perioadei de stagiu, angajatorul eliberează obligatoriu adeverinţa care este vizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă în a cărui rază teritorială de competenţă acesta îşi are sediul.
- Perioada în care se pot face angajări de probă succesive a mai multor persoane pentru acelaşi post este de maximum 12 luni.
3. Referitor la întreruperea temporară de activitate (şomaj tehnic)
- În cazul reducerii temporare a activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare pe perioade care depăşesc 30 zile lucrătoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unităţii sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.
4.Referitor la concedierea colectivă
În termen de 45 de zile calendaristice de