Hainele tehnice sunt o necesitate pentru cei care urcă pe munte, dar nu este suficient să fie alese în funcţie de ce ne place, pentru că fiecare tip de material se potriveşte unui tip de climă şi altitudine. Un material impropriu pentru altitudinea sau temperatura de pe munte poate crea probleme. Cei care ştiu foarte bine ce înseamnă frigul de pe munte ne avertizează că echipamentul face diferenţa între viaţă şi moarte.
David Neacşu, cel mai mediatizat român care a înfruntat masivul Everest şi a urcat apoi pe multe vârfuri ale lumii, s-a întors în februarie din Uganda, unde a stat trei săptămâni. A urcat pentru a doua oară pe Ruwenzory, al treilea vârf ca înălţime din Africa, de 5.109 metri. „Cu ocazia asta am încheiat «trilogia africană» a celor mai înalţi munţi din Africa: Kimimanjaro, Mt. Kenya şi Ruwenzori”, povesteşte alpinistul, care din Africa s-a întors mai devreme decât şi-ar fi dorit, pentru că trebuia să ajungă la cel mai mare târg de echipamente montane din Germania, la ISPO Winter, desfăşurat la München. „La aceste târguri înveţi ca să poţi traduce românilor ce trebuie să ia cu ei când merg pe munte. Materialele inteligente din care sunt confecţionate hainele tehnice se folosesc la absolut toate articolele de îmbrăcăminte, de la chiloţi, ciorapi şi «izmenuţe», până la suprapantaloni şi jachete care rezistă la temperaturi extreme”, explică el.
Ciorapii de bumbac sunt cu totul improprii outdoorului. Pentru ce ar avea un bocanc Gore-Tex, dacă nu are şi un ciorap care să elimine apa? Sunt ciorapi speciali care absorb transpiraţia şi o elimină, iar şoseta rămâne uscată. „Diferenţa între viaţă şi moarte o face echipamentul!”, mai spune David Neacşu, care a participat la foarte multe salvări de aceşti gen şi poate confirma că, dintre toate crucile de pe munte, multe sunt ale celor care au murit îngheţaţi. „Trebuie să uităm de lână, de bumbace, d