De două zile, despre cutremurul devastator din Japonia se vorbeşte din două perspective: victime şi civilitaţie. Specialiştii afirmă că pierderile Japoniei ar fi fost mult mai mari dacă în această ţară gradul de perfecţiune nu ar fi atins cote maxime. EVZ publică experienţele Mironei Irina Grigore, fost bursier al Guvernului Japoniei în domeniul Dreptului Internaţional.

"Este ciudat atunci când ai sentimentul brusc ca eşti acasă într-un loc străin, la mii de kilometri depărtare de ţara ta natală. Şi totuşi aşa m-am simţit eu în momentul în care părăseam aeroportul din Osaka, Japonia, la capătul primei călătorii cu avionul din viaţa mea şi în calitate de proaspăt beneficiar al unei burse a Guvernului Japonez.

Voisem să plec cât mai departe de casă, într-o cultură complet diferită ca, de la distanţă, să înţeleg mai bine cine sunt şi de unde vin. Perspectiva mea despre mine însămi, România şi Japonia s-a schimbat în trepte, ca imaginea literelor minimaliste, la controlul oftalmologic, când doctorul tot scoate şi adaugă lentile cu dioptrii.

Stereotipiile m-au facut, iniţial, să iau în calcul Japonia: vestita politeţe japoneză, ordinea, tradiţiile populate de gheişe şi samurai ce convieţuiesc cu roboţi şi toalete ultraperformante vorbitoare ca şi cum ar fi cel mai natural lucru din lume. Apoi s-a produs un declic, am simţit o conexiune uimitoare cu felul în care exprimă japonezii viaţa şi am ştiut că acolo trebuie să ajung ca să progresez.

Primul lucru pe care l-am învăţat a fost că...mai am multe de învăţat. Luaţi un om şi puneţi-l într-un grup multicultural; lucrurile capătă nuanţe pe care nu ni le putem imagina în mod realist stând acasa, înconjuraţi de omogenitate şi familiaritate culturală. Faptul că eram în Japonia, alături de studenţi din toată lumea, unul mai diferit ca altul, îmi dădea o perspectivă interesantă asupra nivelului la care mă afla