Încet, dar sigur, România a devenit un stat de tip fanariot.
Şpagă de sus până jos, ciubuc de la stânga la dreapta, bacşiş la tot pasul. De la vamă la poliţie, de la spital la tribunal, de la şcoală pân' la primărie, toată lumea cere, pretinde sau aşteaptă şpagă. Puţini sunt aceia care nu au căzut în patima nenorocitului obicei!
E prea mult să ne comparăm cu vremurile fanariote? Eu zic că nu. Şi ca să fiu convingător, îmi iau în ajutor câteva fragmente din „Ciocoii vechi şi noi" de Nicolae Filimon. După ce le veţi citi, să spuneţi dacă nu se întâmplă şi astăzi la fel ca în urmă cu două veacuri, sub domnia lui Caragea Vodă!
La conacul marelui postelnic Andronache Tuzluc, grecotei adus din Fanar, legea era făcută de perfidul Dinu Păturică. Angajat - mai mult de milă - ciubuciu, acesta ajunge logofăt, vătaf, sameş, stolnic şi ispravnic, scoţând bani din toate nenorocirile oamenilor. Nicolae Filimon descrie magistral acele vremuri.
„Vestea despre influenţa ce din zi în zi dobândea postelnicul Andronache la curtea lui Caragea se răspândise atât de mult, încât mai toţi cei ce voiau să dobândească vreo funcţiune publică nemeritată sau vreun alt favor de la domnie se îndreptau către casa atotputernicului fanariot şi, prin dare de bani, îşi împlineau dorinţa. (...) De la domn până la zapciu, toţi pe atunci furau cu mijloace delicate şi cu o iscusinţă atât de mare, încât hoţul îşi asigura inviolabilitatea şi nu se expunea la umilire. Ca să ajungă aci, toţi slujbaşii mari şi mici îşi aveau prepelicarii lor, care căutau vânatul şi-l aduceau înaintea vânătorului ca să-l jumulească. Postelnicul Andronache, care făcea totul pentru interes, nu crezu de cuviinţă a lăsa o asemenea frumoasă ocaziune fără a se folosi de dânsa; el, dar, iniţie pe Păturică în acest nou fel de hoţie şi, din acea zi, nimeni nu mai dobândi favorurile curţii decât prin mi