Gazele naturale se vor scumpi foarte mult pe pieţele internaţionale spre finalul acestui an, din cauza cotaţiilor ridicate de acum ale petrolului, spune Frank Hajdinjak, CEO al E.ON România, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul". Populaţia ar trebui să primească un procent mai mare de gaze de producţie internă pentru a putea suporta preţul, susţine oficialul companiei germane.
Deciziile din ultimii doi ani ale autorităţilor de a plafona preţul gazelor pentru populaţie din considerente politice, în timp ce cotaţiile au urcat pe pieţele internaţionale, se întorc acum împotriva românilor.
Citiţi şi Consumăm mai multe gaze scumpe de import. Unde sunt resursele interne?
Operatorii de pe piaţa gazelor spun că au pierderi de sute de milioane de lei, iar o revenire bruscă la preţul corect ar şoca pe toată lumea. „Atât consumatorii, cât şi companiile de gaze sunt într-o situaţie extrem de gravă. Trebuie găsită o soluţie de echilibru pentru ambele părţi", a declarat Frank Hajdinjak.
Mai multe gaze interne pentru populaţie
În opinia sa, o soluţie ar fi formarea unui coş special de gaze pentru populaţie, care să conţină un procent foarte mare de resurse interne. În prezent, toţi consumatorii utilizează aceeaşi proporţie de gaze interne şi de import, iar preţul celor autohtone este de două ori mai mic. „Anul trecut a fost uşor să fie luată o decizie similară pentru consumatorii industriali. Nu înţeleg de ce nu s-ar face acelaşi lucru şi pentru cei casnici. Sunt convins că şi autorităţile se gândesc în prezent la acelaşi lucru", a mai spus Hajdinjak.
În schimb, potrivit acestuia, preţul ar trebui liberalizat total pentru consumatorii noncasnici. Chiar şi aşa, dacă Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) respectă legislaţia, este iminentă o scumpire de la 1 aprilie, altfel preţurile vor exploda mai târziu şi întreaga