Veridicitatea viziunilor invocate de Petrache Lupu este alterată de jocurile politice făcute în numele Domnului de rege şi de legionari, dar şi de campania de marketing din spatele profetului. Dezbaterile pe tema minunilor de la Maglavit au creat isterie naţională la sfârşitul anilor ’30.
Pelerini din toată ţara au bătut sute de kilometri pentru a se ruga alături de omul care l-a văzut pe Dumnezeu. Mediatizată excesiv în ziarele vremii, viziunea ciobanului Petrache Lupu a fost motiv de dispută timp de mai mulţi ani. Regele Carol al II-lea şi legionarii s-au luptat în a-l exploata politic pe ciobanul, debil mintal, Petrache Lupu. Nici azi, când după anul 2000 a fost finalizată construirea bisericii finanţate cu fondurile obţinute din marketizarea viziunilor, nimeni nu ştie dacă la Maglavit a fost minune sau escrocherie.
Cazul Maglavit poate fi împărţit în două etape: anii 1935-1938, în care fenomenul cunoaşte maxima sa expansiune; şi anii 1938-1942, când interesul publicului se mută spre gravele probleme internaţionale, făcând astfel să pălească aura Sfântului de la Maglavit. Numai că, între anii 1930-1935, o secetă puternică decimează animalele şi pârjoleşte păşunile.
Pe fondul acestei calamităţi naturale de proporţii şi al unei profunde crize religioase, apare ciobanul Petrache Lupu din Maglavit care, în anul 1935, are revelaţii cu Însuşi Dumnezeu-Tatăl la locul numit „La buturugi". În mai multe zile de vineri i se arată „Moşul", transmiţându-i porunci către lume pentru îndereptarea spre biserică, spre dreapta credinţă. Vestea se răspândeşte ca un fulger, spre locul „arătărilor" îndreptându-şi paşii mii de oameni.
Gradul ridicat de analfabetism şi o naivitate copilărească îi face să se îndrepte spre cel ce le pare înzestrat cu aură de „mântuitor". Dacă pentru unii viziunea ciobanului se proiectează ca un semn divin, pentru alţii apa
