Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce Mecenas nu a putut fi „Felix" şi cum părintele Bulucea rămâne senator

Publicat in Cotidianul, duminică 13 martie 2011 ·

În antichitatea romană a existat în armată un departament special de informatori. Dar era calat numai pe anturajul celor puternici, pe lumea potentaţilor şi structurile militare. Nu interesa poporul. Acesta nu conta. Era „calmat" cu pâine şi circ. Iar imperiul avea grijă. La fel şi împăratul. Iar sistemul nu a fost răsturnat niciodată prin mişcări sociale. Sclavagismul nu a fost de fapt abolit niciodată. Sclavagismul nu a fost abolit prin revolta sclavilor, deşi revolte ale sclavilor au existat şi chiar foarte puternice în Italia (Spartacus) precum şi ale celor din Sicilia, dar au avut alte deziderate. Nu abolirea sclaviei. Sclavagismul a dispărut de la sine, fiind înlocuit de o altă formulă economică determinată de circumstanţe istorice de durată.

Octavian August nu se temea de popor, ci de un general care l-ar fi putut ucide. Serviciile secrete ale împăratului şi ale imperiului se ocupau numai de cei puternici şi de cei aflaţi în anturajul acestora. Dintr-un astfel de conflict de interese s-a născut mecenatul! În vremea lui Octavian, poetul Ovidius a fost pedepsit, din cauza satirelor lui, cu exilul pe viaţă în cetatea Tomisului. Cum nu se putea mai prost! Nu a fost ales Egiptul sau Siria, zone pacificate, ci o provincie într-atât de nouă încât Roma nici nu ştia dacă o va putea păstra! Era „Siberia" antichităţii! S-a dorit aceeaşi pedeapsă punitivă şi pentru poeţii Horaţiu şi Virgiliu. Dar aceştia au fost protejaţi de unul dintre cei mai puternici potentaţi ai epocii: Licilius Maecenas. Acesta le-a oferit celor doi poeţi latini atât sprijin financiar pentru tot restul vieţii, cât şi protecţie deplină. Acesta este mecenat: sprijin şi protecţie. Fără ca aceasta să presupună linguşire şi obedienţă faţă de patron! Pentru că nu se creează noul superior când ţi se pun condiţii sau obligaţii!

Societăţile occidentale au avut confruntări numai în atmosferele

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale şi europarlamentare noi rezultate. Clotilde Armand ar câştiga Sectorul 1

Mediafax acum 35 minute
La europarlamentare PSD-PNL are 53%, AUR are 15%, ADU 11%, iar UDMR 5%. Pe vot politic, la consiliile judeţene, PSD a obţinut 33%, PNL 28%, AUR şi ADU câte 12%, iar SOS 4% CGMB ADU 30%, PSD 28%, PNL 13%, AUR 10%, reper 7%, iar SOS 3%. La Sectorul 1

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 2 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum o ora
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Nicolae Ciucă: „Românii au optat pentru valorile europene, au zis NU extremismului”

HotNews acum 2 ore
Președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat, imediat după închiderea urnelor și anunțarea primelor rezultate, că votul de duminică arată faptul că electoratul românesc și-a exprimat preferința pentru valorile europene, respingând extremismul. Nicolae

ALEGERI 2024 - Lucian Romaşcanu: Ne aşteptăm la nivelul judeţului Buzău la un scor mai bun decât am avut data trecută / Ca primării, cred că pierdem câteva / Ce spune despre rezultatul Gabrielei Firea

News.ro acum o ora
Liderul PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, a afirmat, duminică seară, că PSD a câştigat alegerile la Buzău cu un scor istoric, mai bun ca cel obţinut în urmă cu patru ani. În ceea ce priveşte alegerile pentru Primăria Bucureşti, Romaşcanu a afirmat că Gab

Alexandru Muraru, lider PNL Iaşi: Avem şansa să câştigăm toate oraşele şi municipiile judeţului

HotNews acum 2 ore
Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a declarat, duminică seară, că este convins că liberalii vor câştiga aproape 60 de primării în judeţul Iaşi, din cele 98 de posibile. Totodată, Muraru consideră că PNL are şansa să câştige toate oraşele şi municip

George Simion, reacţie după afişarea rezultatelor: Sâmbătă desemnăm candidatul la prezidenţiale. Eu de la o luptă nu dau înapoi

Mediafax acum o ora
„Principala forţă de opoziţie, alianţa AUR, îşi desemnează candidatul la prezidenţiale sâmbăta viitoare. Vom avea discuţii cu colegii, îşi vor spune fiecare opinia. Eu de la o luptă nu dau înapoi”, spune George Simion. Pe vot politic, la consiliile

Tudose, reacţie după înfrângerea Gabrielei Firea: Două partide aflate la putere au fost învinse de un independent. Asta e democraţie

Mediafax acum o ora
„Oamenii în general nu greşesc. Poate i-au mai dat o şansă domnului Nicuşor Dan, poate au speranţă în el. Nu ştiu. S-ar putea să nu fi greşit nimeni. Asta e! Pare o victorie clară a domnului Nicuşor Dan. Poate a contat şi bâlba noastră (cu nominaliz

ALEGERI 2024 - Preşedintele PSD Prahova: Suntem câştigători la nivel de Consiliu Judeţean. Ne aşteptăm la un procent de peste 40

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, candidat din partea formaţiunii la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, anunţă că, potrivit ”analizelor” făcute în ziua votului, PSD a câştigat preşedinţia CJ, obţinând un scor de peste 40%.

Vremea

București
acum

24°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°