Se împlinesc la finalul acestui an două decenii de la moartea filosofului Petre Ţuţea. Pentru a-i onora amintirea, revista „Historia“ publică în numărul din luna martie pasaje ample din interviul acordat de acesta lui Vartan Arachelian în 1990.
Vartan Arachelian: Foarte multă lume se întreabă cum a fost posibil ca în anii '30 să apară o generaţie, o adevărată explozie de intelectuali deosebit de bine dotaţi. În generaţia dumneavoastră au fost valori deosebite. Unele s‑au realizat în străinătate, altele au fost marginalizate în România, dar s-au realizat între timp, alte valori au fost spulberate de viforul acesta al istoriei, în puşcăriile comuniste. Cum a fost posibil să apară această generaţie? A fost o generaţie spontanee, care a apărut din nimic? (...)
Petre Ţuţea: Nu ştiu de ce a apărut. (...) Aşa a vrut Dumnezeu să proiecteze o generaţie de intelectuali în România.
Mulţi dintre ei au fost martirizaţi...
Mulţi... Constantin Noica e un filosof care are nelinişti religioase. Dar a afirmat că religia creştină a suferit lovituri mari din cauza ştiinţei veacului al XIX-lea. Acel veac pe care Leon Daudet îl numeşte „le stupid XIX-eme siecle". (...) A fost un secol al marii burghezii. Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Am asistat odată la un parastas într-o biserică de periferie din Bucureşti, la un preot bătrân despre care se spunea că a avut nu ştiu câţi copii intelectuali care au murit în război. Când vorbea bătrânul preot, parcă era un sfânt, palid, stăpân pe sine. Zice: „Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu‑l concep ca ochiul dracului. Eu îl concep ca o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităţi, şi te mişti în sus, binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie şi prin toate imperfe