Acum aproape 10 ani, Turnurile Gemene de la New York se prăbuşeau într-un show planetar, în faţa căruia "antiamericanii" au putut spune "lasă, că şi-au meritat-o". De data aceasta, lumea întreagă (inclusiv rivali ca Rusia, China sau Coreea de Sud) sunt mai categoric de partea Japoniei decât era cineva de partea SUA în 2001.

Cea de-a treia economie a lumii nu a fost lovită de "ceva" care poate fi etichetat drept "meritat", ci de o dublă catastrofă (cutremur + tsunami) asupra căreia planează riscul de "triplare", respectiv de transformare într-un cataclism nuclear.

La fel cum cea mai mare putere militară a vremurilor noastre a fost lovită de "terorişti" (pe care se credea că ştie cel mai bine să-i combată) şi Japonia a fost "victima" unor duşmani de care niciun alt stat nu ştie să se apere mai bine - cutremurele.

Nimeni nu oferă mai bună expertiză şi donaţii mai generoase în materie de prevenire a distrugerilor produse de mişcările telurice decât oferă Japonia. Astfel că, la zeci de mii de kilometri distanţă, acolo unde undele seismice nu s-au resimţit, oamenii s-au simţit "zguduiţi". Dacă vulnerabilitatea Japoniei, un stat atât de "high tech", a putut fi atât de mare, ce să mai spere o ţară atât de "low tech" precum România?

De trei zile încoace, întrebarea "la noi câţi ar muri?" a fost rumegată de televiziuni şi nu am fost singurii în lume care şi-au pus astfel de întrebări. Doar că, într-o ţară unde în ajunul tsunamiului subiectele zilei erau nişte divorţuri mondene, este explicabil ca acest subiect grav să nu poată fi tratat decent.

Dar întrebări şi-au pus toţi. Şi americanii, căci pe coasta de Vest au fost mici distrugeri provocate de tsunami. Dar şi germanii, scoţienii, austriecii, italienii - care nu se află în zone seismice, dar care au centrale nucleare - au făcut paralele între situaţia din Japonia şi riscurile de la ei de