Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasajul „nepereche“, pe ultima sută de metri

Publicat in Adevarul, duminică 13 martie 2011 ·

Pasajul Hobanat Otopeni peste calea ferată de pe centura Capitalei va fi dat în folosinţă la sfârşitul lunii iunie. Al doilea mare obiectiv de infrastructură din Bucureşti, după Pasajul Basarab, se află la intersecţia cu DN 1 şi va muta traficul şoselei de centură, de pe o parte pe cealaltă a căii ferate. Datorită caracteristicilor sale este considerată o construcţie unică în România.

Lucrările sunt finalizate în proporţie de aproximativ 90%, urmând ca până la sfârşiul lunii iunie a acestui an, întreg traficul centurii să fie preluat de Podul Hobanat Otopeni.

Cei aproximativ 100 de muncitori care lucrează acum pe şantier mai au de asfaltat rampele şi de montat o grindă. Astfel, din cauză că această operaţiune va bloca traficul pe un sens de mers pe actuala linie de centură, începând de miercuri, timp de aproximativ două săptămâni, podul va fi dat în folosinţă pe sensul de mers spre Tunari.

„S-au făcut deja testele încă de la sfârşitul lunii decembrie. Acum vom da drumul deoarece pentru montarea ultimei grinzi trebuie înălţate nişte schele pe actuala şosea de centură ceea ce blochează traficul pe un sens“, a declarat inginerul Vasile Chiuaru, şeful de proiect Centura Bucureşti – Zona de Nord, din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Trafic relaxat

Sute de maşini de mare tonaj, dar şi zeci de autoturisme formează cozi interminabile, zilnic, la trecerea peste calea ferată de pe Centura de Nord a Capitalei, de la Otopeni. Traficul infernal, dar şi frânele dese, spun reprezentanţii CNADNR, duc la distrugerea permanentă a şoselei.

Foto: Mircea Păun

Ca soluţie la aceste probleme, autorităţile au construit Podul Hobanat de la Otopeni, al cărui rost este tocmai acela de a fluidiza circulaţia pe Centura de Nord a Capitalei, trecând peste liniile de cale ferată. „După

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°