Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LEGENDE ÎNTUNECATE: Cum a devenit Hunedoara gulag pentru prizonierii ruşi şi pentru evrei

Publicat in Adevarul, duminică 13 martie 2011 ·

O cercetare realizată de un hunedorean a scos la iveală amănunte aproape incredibile despre istoria zonei. La începutul anilor 1940, când România era aliata Germaniei în războiul mondial, mii de prizonieri ruşi fuseseră aduşi în lagărele înfiinţate în judeţ. Evreii care trăiau în localităţile hunedorene au fost strânşi în centrele de evacuare de la Deva, Ilia şi Haţeg şi puşi la dispoziţia autorităţilor.

Peste 5.000 de prizonieri ruşi de război au fost aduşi în lagărele înfiinţate în zona Hunedoarei, între anii 1941 şi 1944, potrivit unei cercetări realizate de Dan Grecu, director în cadrul Spitalului de Psihiatrie Zam şi, în aceaşi timp, omul care s-a ocupat îndeaproape de desluşirea tainelor „deceniului întunecat” 1939 – 1949.

Prizonierii, folosiţi la munci grele

Primul lagăr de prizonieri din judeţ a fost creat în toamna anului 1941, la Crăciuneşti - Băiţa (în apropiere de Deva), iar sutele de ruşi care erau ţinuţi aici au lucrat la construirea liniei de cale fertă dintre Deva şi Brad, scoasă din funcţiune în anul 1998. Comandantul lagărului, Nicolae Stavrescu, a fost cercetat pentru abuzuri asupra prizonierilor.

EXCLUSIV: Imagini de colecţie cu mahalalele municipiului Hunedoara, oraşul coloniilor muncitoreşti din primii ani ai comunismului

„Raţia de pâine care trebuia să se dea prizonierilor a fost redusă numai la jumătate. Astfel, din cauza subalimentaţiei au murit un număr de 700 prizonieri. O sumă de bani a fost destinată pentru scânduri de sicrie pentru prizonierii ruşi care mor. Din aceşti bani, însă, nu s-a cumpărat niciun sicriu, prizonierii fiind înmormântaţi câte 5-6 într-o singură groapă”, se arată într-o notă informativă a Poliţiei Deva, deţinută la Arhivele Naţionale.

În august 1942, lagărul de la Crăciuneşti a fost desfiinţat, iar prizonierii ruşi au fost mutaţi într-un alt lagăr, la Vulcan, pentru a m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°