Au tremurat de frig în case aproape o lună, dar acum vor scoate mai puţini bani din buzunar pentru energia termică.
Dacă în lunile decembrie şi ianuarie factura pentru căldură i-a îngrozit pe buzoienii racordaţi la sistemul centralizat, în luna martie vor plăti cu o treime mai puţin pentru energie primită în februarie.
„Pentru o cameră de 32 de metri pătraţi factura este de 164, 86 de lei, pentru două camere 268,6 lei, pentru trei camere cu o suprafaţă de 64 de metri pătraţi costul se ridică la 329 de lei, iar pentru patru camere se va plăti 422 de lei", ne-a spus Constantin Tacea, directorul Regiei Autonome Municipale (RAM) Buzău.
Diminuarea facturilor se datorează şi programului fracţionat de distribuire a energiei termice cauzat de neplata datoriilor RAM către furnizorul de gaze, buzoienii primind căldură şi apă caldă doar opt ore pe zi .
„Noi ne aşteptam ca facturile să fie la fel ca în luna ianuarie şi chiar am cerut Regiei să ne spună cam acre vor fi valorile, dar într-adevăr sunt mai mici. De exemplu la mine la asociaţie pentru căldura la un apartament cu două camere s-a plătit luna trecută 370 de lei", ne-a zis Virgilius Popa, preşedinte asociaţia de proprietari Obor.