În perioada 2000-2009, fondurile alocate sistemului public sanitar au crescut de la 1,5 la 4,3 miliarde euro, în timp ce nemulţumirea oamenilor faţă de acest sistem este tot mai mare. Cauzele sunt multiple.
Pe de o parte, cheltuielile pentru sănătate, din sectorul public şi din cel privat, ca procent din produsul intern brut, se situează la cel mai de jos nivel din regiune - România 4,7%, Bulgaria 7,3%, Ungaria 7,4%, Polonia 6,4%, Cehia 6,8% (date pentru anul 2007, Banca Mondială).
Pe de altă parte, fundamentele economice ale sistemului public sanitar din România sunt alterate, astfel încât orice reforme făcute în cadrul sistemului existent, inclusiv majorarea cheltuielilor pentru sănătate, pot aduce unele îmbunătăţiri, dar nu vor rezolva problema de fond a acestuia: sistemul public sanitar este neviabil economic şi, în consecinţă, performanţa sa va fi continuu sub-standard. Prin sistemul public sanitar înţelegem atât sistemul care oferă îngrijirea medicală, cât şi sistemul de asigurare de sănătate.
Cerinţele de resurse sporite ale sistemului sanitar vor deveni tot mai mari, întrucât acest sistem se află sub presiunea crescândă a acţiunii a trei forţe: îmbătrânirea populaţiei, iar cheltuielile cu sănătatea pentru o persoană în vârstă sunt în medie de circa 5-10 ori mai mari decât cele pentru o persoană tânără; progresul tehnologiilor medicale - echipamente, medicamente şi terapii - care necesită investiţii sporite în cercetare-dezvoltare, cu perspectiva profitului pe măsura efortului făcut; aşteptările justificate ale populaţiei, care consideră accesul la îngrijirea medicală adecvată ca un drept fundamental al omului.
Este de subliniat că majoritatea ţărilor trebuie să găsească soluţii pentru ca sistemele sanitare să facă faţă provocărilor determinate de cele trei forţe, indiferent de faptul că o ţară este bogată sau săracă (în anul 2007,
