Untul pamantului, cu denumirea stiintifica de Tamus communis, este o planta care la noi creste mai ales in regiunile sudice ale tarii. In satele din zona Carpatilor de Curbura si din zona muntoasa a Banatului, precum si din Apuseni, oamenii folosesc extern aceasta radacina, contra afectiunilor reumatice.
Popular i se mai spune si fluieratoare, brie, usoarea-pamantului sau vita-neagra. Din punct de vedere stiintific despre aceasta planta nu se stie nimic, cercetarile fiind abia la inceput.
Untul pamantului creste peste tot pe unde gaseste o zona pietroasa, pe langa gardurile verzi, la marginea padurilor, in luminisuri. Este o planta ierboasa, cu tulpina lunga de pana la patru metri care se agata de pietre ori de alte plante. Florile sunt verzi si fructele rosii.
Sub pamant, planta dezvolta o radacina uriasa, lunga de pana la jumatate de metru si groasa cam cat un brat, neagra la suprafata si galben untoasa in interior de unde si numele de untul pamantului. Radacina se scoate cu cazmaua si, de regula, se foloseste proaspata, in aplicatii locale sau la prepararea tincturii ori a cremei.
Pentru a obtine tinctura de untul pamantului se da radacina prin razatoarea mare si se pune intr-o sticla ori un borcan fara a o indesa. Se toarna tuica de 30, 40 de grade, cat sa acopere radacina si deasupra sa formeze o pelicula de doi cm. Se acopera bine si se lasa la macerat timp de sase zile avand grija ca zilnic sa se agite vasul de cateva ori, pentru o mai buna extractie a principiilor active.
In final, preparatul se filtreaza si se fac frictionari ale zonelor dureroase de doua, trei ori pe zi. La contactul cu pielea, tinctura provoaca o iritatie usoara, de aceea este recomandata foarte multa prudenta. Pentru inceput e indicat sa se foloseasca numai pe o portiune foarte mica de piele ca sa se vada reactia. Tinctura stimul
