Rep.: Cum arată viaţa rockerului nărăvaş al anilor '90, la mai bine de 20 de ani de activitate sub lumina reflectoarelor?
D.B.: Am viaţa unui om matur, care nu mai trăieşte de mult cu capul în nori. Am unele afaceri care nu au legătură cu muzica şi nişte proiecte îndrăzneţe de viitor. Administrez o fermă piscicolă la Sulimanu, în Călăraşi, şi intenţionez să construiesc lângă lac un stadion şi un teren cu gazon sintetic pentru cei care vor sa facă mişcare.
Rep.: Să înţeleg că vă implicaţi în fotbal?
D.B.: Se poate spune şi aşa, însă la un nivel ceva mai redus decât pare la prima vedere. Iniţial, am câştigat la licitaţie concesiunea bălţii din localitatea Sulimanu şi m-am apucat de piscicultură. Am luat mai multe terenuri în zonă, pe care mult timp le-am ţinut degeaba. Drept urmare, m-am gândit să amenajez un stadion pe care să joace echipele de fotbal ale satelor din jur, iar pe terenul sintetic să poată face sport oricine doreşte să închirieze.
Rep.: Sunteţi mulţumit de profitul obţinut din afacerile cu peşte?
D.B.: Deocamdată pot să spun doar că nici nu am pierdut, dar nici nu am câştigat. Dar să ştiţi că mă ocup şi chiar am început să mă pricep. Am angajat şi o doamnă inginer care are grijă de calitatea apei şi, implicit, de sănătatea peştilor. În plus, ca efect secundar, am devenit pescar şi vânător. Am deja ca record personal un crap de 12 kilograme, iar ca vânător am împuşcat mai mulţi fazani, prepeliţe şi iepuri. Lumea poate nu ştie, dar eu de un an şi jumătate sunt vânător membru al asociaţiei naţionale. Deţin o armă cu alice marca Beretta, de calibru 12 milimetri, cu pompă, adică de tip shotgun.
Rep.: Ce proiecte aveţi, pentru anul acesta, cu trupa Holograf?
D.B.: Sper să scoatem un album nou care să se bucure de acelaşi succes ca şi discurile pe care le-am lansat până acum. În acest sens, avem deja pregătite 14 piese