Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, şI cel al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, au anunţat că începând de luni vor fi amplasate puncte fixe pentru strângerea de semnături din partea cetăţenilor Capitalei care vor organizarea referendumului privind Legea Capitalei.
Campania se va numi "Apără Bucureştiul! Semnează pentru referendum" şI va fi derulată de voluntari. Bucureştenii pot astfel să-şi ceară dreptul de a-şi exprima opinia în legătură cu proiectul pedelist de reorganizare a oraşului. “O campanie prin care îi chemăm pe bucureşteni să pună presiune publică pe autorităţile învestite de lege cu declanşarea şI organizarea referendumului local, adică Consiliul General al Municipiului Bucureşti şI primarul general”, a explicat Chiliman.
Edilul Sectorului 1 a precizat că această campanie nu are un caracter electoral şi nu promovează alianţa dintre PNL şi PC sau un candidat al acesteia, ci este o campanie politică, de responsabilizare civică. "Tentativa de jaf a grupării Udrea îmbracă forma aşa-numitului proiect de Lege a Capitalei în care toţi banii bucureştenilor, adică peste 2,5 miliarde de Euro pe an, urmează să fie gestionaţi de CGMB, care urmează să numească şi primarii de sector, în locul celor aleşi, pe care Udrea speră să-i poată controla prin CGMB. Elena Udrea ştie că nu va putea ajunge niciodată primar general prin votul bucureştenilor, dar speră că, prin această lege ticăloasă, va deveni primar de facto şi va avea toţi banii bucureştenilor", a spus Chiliman.
Cei doi primari l-au acuzat pe Sorin Oprescu, actualul primar al Capitalei, că face jocurile unui partid, întrucât a refuzat să se pronunţe în legătură cu Legea Capitalei. “Nu cred că astăzi, în climatul actual, cineva poate fi sigur că poate câştiga Primăria Capitalei. Oprescu spune că este independent, dacă vrea să rămână independent şI să câştige încrederea cetăţenilor să