Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea cailor ţigăneşti

Publicat in Ziua Veche, duminică 13 martie 2011 ·

Când se schimbă lumea, se schimbă şi gândul oamenilor. Şi lumea este dusă înainte de gândul cel nou, care vine ca o apă vijelioasă şi nu te lasă să chibzuieşti prea mult. Ultima oară când s-a schimbat lumea, lui Dragostin îi înflorise mustaţa de flăcău şi barba, ca o umbră şovăielnică pe faţa tuciurie. Începusera ţiganii să nu mai stea în corturi şi să construiască case mari, acoperite cu tablă. Într-o seara, la focul de Sf. Dumitru, Dragostin a zărit-o în lumina flăcărilor pe Zambila, fata cea mare a lui Dragolea Zlătarul, venit in Pădureni într-o toamnă, după ce fusese expulzat din periferiile Parisului. Căldărarii l-au primit cu greu în comunitatea lor pentru că în ţigănime circula o vorbă: „Zlătarul e ca aurul fals, luceşte, îţi ia ochii şi te păcăleşte!” Din seara de Sf. Dumitru Dragostin a căzut bolnav de dragoste şi baba Mercedesa care i-a dat în cărţi şi i-a ghicit cu ghiocul, nu a putut să îl vindece. Dârdan era socotit cel mai priceput căldărar din Pădureni. Dragostin era primul lui băiat, alţi şase puradei mişunând prin curtea fără garduri şi înghesuindu-se în cortul mare al căldărarului aflat la capul satului, lângă pădure. Când Dragostin a împlinit 5 ani i-a pus în mână ciocanul şi tabla de aramă, să înveţe meserie. Nu a vrut puradelu’ să îndrepte tabla de aramă şi să o subţieze până când este bună de făcut cazane. Nu i-a plăcut că băiatul nu îl ascultă. Aflase şi motivul. Venise din târgul de la Costeşti cu doi mânji, pe care dăduse cinci cazane. Vroia să îşi facă căruţă cu cai, să aducă lemne din pădure şi să plece cu ea la târg, încărcată cu cazane de aramă. Dragostin pleca în fiecare dimineaţă cu mânjii în pădure sau pe izlazurile din satele vecine. Se întorcea seara bucuros şi nu mai avea ochi pentru tabla de cupru şi pentru ciocan. Seara, când Dafina, nevasta căldărarului, răsturna pe masa rotundă de lemn tuciul cu mămăligă, chemându-i pe puradei l

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 44 minute
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 50 minute
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Diana Șoșoacă vrea referendum pentru ieșirea României din NATO: „Cea mai agresivă, incitantă, periculoasă și potențial distructivă Alianță militară!“

Adevarul acum 27 minute
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord

Doctoriță concediată pentru că a cerut verificări în cazul morților suspecte de la spitalul Pantelimon. "Abuzurile managerului, continuă"

Ziare.com acum o ora
A cerut verificări privind morțile suspecte de la spitalul Pantelimon și a fost concediată. Medic ATI în cadrul unității de urgență din București, Antoaneta Elena Voicu a anunțat că managerul spitalului i-a desfăcut contractul de muncă. Pretextul in

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 3 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°