Un număr de 12 persoane au conturi în Elveţia în valoare totală de 50-60 milioane de euro, a declarat astăzi preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, menţionând că instituţia va verifica provenienţa acestor venituri, iar dacă nu va putea fi demonstrată, acestea vor fi impozitate cu 16%, relatează Mediafax, citat de Hotnews.
Blejnar a precizat că autorităţile fiscale din Elveţia au transmis ANAF circa 80.000 de informări cu privire la persoane fizice române care au realizat depozite în această ţară în perioada 2007-2010.
Şeful Fiscului a arătat că, în cazul în care se vor constata infracţiuni, vor fi sesizate organele de urmărire penală.
F.A. Un număr de 12 persoane au conturi în Elveţia în valoare totală de 50-60 milioane de euro, a declarat astăzi preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, menţionând că instituţia va verifica provenienţa acestor venituri, iar dacă nu va putea fi demonstrată, acestea vor fi impozitate cu 16%, relatează Mediafax, citat de Hotnews.

F.A.