Preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, a fost premiat sâmbătă seara de către Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) cu distincţia „Gabor Aron” pentru contribuţia la sprijinirea Ţinutului Secuiesc. Cu ocazia evenimentului, acesta a declarat că relaţia româno-ungară s-a îmbunătăţit, după venirea la putere a FIDESZ. Kover Laszlo a spus că dacă în trecut preţul bunei vecinătăţi a fost asimilarea străinilor de către statele vecine, în prezent, după schimbările politice din Ungaria, prin venirea la putere a FIDESZ, s-a îmbunătăţit şi relaţia dintre cele două state vecine. El a subliniat că se poate asigura o bună vecinătate chiar dacă Ungaria nu renunţă la minorităţile care trăiesc, adăugând că Ungaria nu va subordona niciodată politica naţională intereselor internaţionale. Preşedintele Parlamentului Ungariei a arătat că premiul primit din partea Consiliului Naţional Secuiesc nu este o recunoaştere a meritelor sale, ci este un îndemn pentru viitor. „Premiul cu care mă onoraţi astăzi nu-l consider o recunoaştere a meritelor mele, ci ca o indicaţie pentru viitor. Voi face orice să nu vă înşel speranţele” , a subliniat Kover Laszlo.
Acesta a spus că autonomia pe care o doresc cei 500.000 de secui este pe deplin justificată, fiind o cerinţă juridică, modernă şi pe deplin cuvenită. „Secuii pot să aibă încredere în cuvintele Primului Ministru ungar. Ungaria nu va subordona politica naţională politicii externe. Asta nu înseamnă că nu suntem pentru colaborare, ci facem spre binele comunităţilor noastre exact acelaşi lucru pe care România îl face, în mod respectabil, pentru comunităţile româneşti din Ucraina, Serbia şi din alte ţări vecine”, a mai declarat Kover.
Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, a declarat în cadrul festivităţii că, aşa cum Kover Laszlo, cu ocazia organizării la Budapesta a şedinţei Consiliului Naţional Secuiesc, a d