Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţia sexelor

Publicat in Adevarul, duminică 13 martie 2011 ·

Unii sociologi susţin că peste câţiva ani vom avea o schimbare a rolurilor în societate: mai mulţi bărbaţi pe piaţa tinerilor singuri decât femei. Ideea, valabilă în Occident, nu este considerată sigură şi în România. Specialiştii în demografie recunosc dezechilibrele, dar spun că acestea se vor rezolva de la sine.

Vlad S. are 26 de ani şi susţine că îi place să trăiască liber. A avut ceva relaţii stabile, dar nu se gândeşte în următorii 3-4 ani să se căsătorească. „De ce să mă opresc la o femeie? Toată lumea ştie că sunt mai multe femei dispuse să se mărite decât bărbaţi. Aşa că nu rămân eu neînsurat", glumeşte tânărul.

Citiţi şi:

Femeile vor bărbaţi angajaţi, masculii, partenere tandre

Ca el şi ceilalţi cinci prieteni, cu care împarte apartamentul în care locuieşte. Faptul că în prezent sunt mai multe femei decât bărbaţi a ajuns aproape literă de lege pentru majoritatea masculilor care vor să experimenteze tot mai mult. Sociologii spun însă că paradisul bărbaţilor vânaţi de femei s-ar putea sfârşi foarte curând.

Ipoteza I: Drama bărbaţilor

Sociologul şi consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu este cel care a lansat, în urmă cu câteva săptămâni, această ipoteză terifiantă pentru unii bărbaţi. „Este posibil ca, la un moment dat, pe piaţa matrimonială să fie mai mulţi bărbaţi la vârsta căsătoriei decât femei. Adică să fie o cerere mai mare decât oferta.

De obicei, există o medie a vârstei de căsătorie, care poate varia în funcţie de diverşi factori. În România, acum, vârsta medie la căsătorie este de 29 de ani la bărbaţi şi 26 de ani la femei", susţine Lăzăroiu într-un articol publicat de „Q Magazine".

Acesta explică, prin cifre, că în 2019 se poate ajunge la un dezechilibru în defavoarea bărbaţilor de pe piaţa matrimonială. „În total sunt 1.250.000 de tineri care, în jurul anului 2019, îşi vor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum o ora
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum o ora
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Vremea

București
acum

24°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

23°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°