Pietrele şlefuite sau ghiocurile, bucăţile brute de metal şi mai apoi monedele prelucrate şi bancnotele reprezentantive sunt strămoşii banilor de azi, care pun economiile în mişcare. BNR prezintă istoria banilor şi a monedei euro în cadrul unei expoziţii deschisă în sediul băncii centrale, până pe 27 mai. Sursa: AP Photo
Acum mii de ani, înainte de inventarea banilor, schimbul de produse (trocul) era folosit de oameni pentru a-şi asigura cele necesare traiului. Dar trocul ridica un mare inconvenient: nu întotdeauna produsele schimbate aveau aceeaşi valoare, ceea ce însemna că trebuia găsită o modalitate de divizare a acestora, iar cererea şi oferta se întâlneau foarte greu.
Apariţia banilor-marfă a rezolvat această problemă. Iniţial, în cadrul unei societăţi un singur tip de marfă sau de obiect a început să fie utilizat ca mijloc de schimb, dobândind funcţie monetară. Cu funcţie de marfă au circulat astfel mărgele de fildeş, pietre şlefuite sau ghiocuri. Acestea ridicau însă la rândul lor probleme: nu erau întotdeauna uşor de divizat şi, luând în calcul că erau foarte diverse, era greu să se ajungă la un consens privind valoarea lor, în diverse societăţi.
Prin urmare, s-a convenit ca ele să fie înlocuite de metale. Aurul, argintul sau fierul erau metale considerate valoroase de toată lumea. Acestea au devenit astfel mijloc de schimb şi de tezaurizare pentru toată lumea. Au o valoare recunoscută pretudindeni şi, în plus, proprietatea de a putea fi uşor de divizat.
Ulterior, în secolul al VII-lea înaintea erei noastre, au apărut şi primele monede din metal, în Asia Mică. Acestea aveau de regulă formă de disc şi conţineau o anumită cantitate dintr-un metal care le determina valoarea. Garanţia valorii monedelor era dată de sigiliul regelui, al oraşului sau al statului care a emis-o, gravat pe una din feţele acesteia. @N_