Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat că liderii filialelor judeţene ale partidului au fost convocaţi, duminică, la Bucureşti, la o întâlnire cu conducerea centrală a PDL, informează Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu va da curs invitaţiei de a avea consultări cu conducerea PDL pe tema priorităţilor guvernamentale, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan.
Întrebat dacă şeful statului va participa la întâlnirea de la ora 16.00 a liderilor PDL, Valeriu Turcan a declarat: "Preşedintele Traian Băsescu va da curs invitaţiei de a avea consultări cu conducerea PDL pe tema priorităţilor guvernamentale".
Vasile Blaga a declarat că întâlnirea va avea loc la ora 16.00.
Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a fost întrebat de ziarişti, sâmbătă, la Constanţa, dacă are emoţii pentru întâlnirea de duminică, el răspunzând: "Mă vedeţi pe mine un om emotiv?".
Surse din PDL declarau că liderii organizaţiilor judeţene au fost convocaţi duminică la Bucureşti pentru o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, iar tema principală a întâlnirii ar viza viitorul PDL în perspectiva alegerilor interne din partid şi oportunitatea candidaturii lui Emil Boc la conducerea formaţiunii democrat-liberale.
Potrivit unor surse din partid, este posibil ca, în perspectiva alegerilor din 14 mai, să se contureze un curent de susţinere a lui Emil Boc pentru o nouă candidatură la şefia PDL.
Întâlnirea va avea loc cu câteva zile înaintea dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură depuse de opoziţie după asumarea răspunderii Guvernului pe Codul Muncii. Moţiunea de cenzură va fi votată în 16 martie, iar după aceasta este de aşteptat să fie anunţate candidaturile pentru şefia PDL, inclusiv decizia lui Emil Boc în privinţa propriei candidaturi.
Secretarul general al PD