Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Lucia Otescu caută soluţii pentru oamenii în impas

Publicat in Adevarul, duminică 13 martie 2011 ·

Este asistent social şi spune că fiecare zi de muncă reprezintă pentru ea o şansă de a-I sprijini pe oamenii loviţi de soartă.

Lucia lucrează ca şi asistent social în cadrul Servicului de Asistenţă şi Protecţie Socială.

După terminarea facultăţii s-a angajat la primăria din Drobeta Turnu Severin. se întâmpla în august 2003, iar câteva luni mai târziu era transferată la Serviciul de Asistenţă Socială.

Ambiţioasă şi conştiincioasă, Lucia s-a întegrat rapid şi a ajuns în scurt timp un bun asistent social, pentru că a avut dorinţa de a învăţa şi a şti cât mai multe, dar şi pentru că se simte atrasă de această meserie.

„Mă ocup de concediile de creştere a copilului, de fapt asta este principala mea activitate, dar pe lângă asta prestez mai multe activităţi sociale ceea ce presupune o colaborare şi cu celelalte compartimente” ne-a spus Lucia.

Şi-a dorit de când se ştie să lucreze în domeniu, şi asta datorită faptului că de-a lungul anilor a avut mai multe tangenţe cu serviciul de asistenţă socială.

Lucia consideră că are o meserie nobilă, mai ales că rolul ei este să îi protejeze pe cei care apelează la serviciile instituţiei. Copiii, bătrâni, familiile sau persoanele care ajung în situaţii delicate reprezintă obiectul muncii tinerei.

Îi poate ajuta dispunând măsuri care să limiteze sau să reducă efectele situaţiilor critice în care persoanele din aceste categorii sociale se află uneori.

Trebuie să găsească pentru fiecare soluţia optimă de sprijin, pentru a u se ajunge la marginalizarea sau excluderea socială a vreunui asistat. „Este o provocare continuă” spune ea.

Cu toate că are o meserie solicitantă, Lucia îşi face timp şi pentru pasiunea ei sportul. Şi nu este vorba de de orice sport, ci de fotbal.

Echipa sa de suflet nu este alta decât Steaua Bucureşti pe care o urmăreşte de fiecare dată şi u pierde niciun mec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 3 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 3 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°