iPad 2, cea mai nouă tabletă de internet a companiei Apple, are la fel de mult succes ca prima generaţie, americanii epuizând stocul iniţial în două zile, scrie presa internaţională.
Tableta de internet iPad 2, care are un procesor mai rapid şi un nou sistem de operare, a fost pusă în vânzare vineri, iar stocul a fost epuizat până duminică. În privinţa numărului de unităţi vândute, unii analişti spun că s-au comercializat între 350.000 şi 400. 000 de tablete, în timp ce alţii spun că Apple a vândut aproape un milion de iPad-uri.
Dintre cei care au cumpărat iPad 2, 60% avea deja prima generaţie, în timp ce 40 % cumpărau un model pentru prima dată, potrivit analistului Trip Chowdhry de la Global Equities Research.
Noul iPad are preţuri cuprinse între 499 şi 829 de dolari, materialele folosite pentru relizarea unui model costând doar 326 de dolari, potrivit firmei Isuppli.
Apple a vândut anul trecut 14,8 milioane de unităţi, realizând un profit de 9,6 miliarde de dolari.
Companiile Motorola, Samsung, HP, au lansat, recent, tablete care să concureze iPad-ul, în prezent pe piaţă existând peste 102 modele de la 64 de producători diferiţi, conform firmei de consultanţă PRTM.
iPad 2 va putea fi disponibil, din 25 martie, în alte 26 de ţări, inclusiv România.
Citeşte şi iPad 2 ajunge şi în România la sfârşitul lunii