Constantin Ghejea este olar de când se ştie. Dacă în copilărie făcea vase cu mâna, cu timpul şi-a modernizat tehnicile.
Bărbatul originar din judeţul Olt moşteneşte meseria din tată-n fiu. „La noi în familie trăiam din lut. Bunicii, străbunicii doar asta munceau, aşa supravieţuiau“, explică meşterul. Dacă la câţiva ani era ucenic în atelierul casei părinteşti, la vârsta de 15 ani şi-a luat inima-n dinţi şi a lucrat primul vas. În timp, a ajuns un împătimit al olăritului, încât stătea la cuptor din zori şi până-n noapte. „Nu mă plictiseam şi nu oboseam, că eram harnic. Mă minunam de fiecare dată când vedeam ce obiecte frumoase îmi ieşeau din mână“, mai spune Constantin.
În echipă cu soţia
După ce a terminat liceul, şi-a întemeiat o familie. La scurt timp, soţia îi devenise ajutorul de bază în atelier. „Ea picta toate străchinile din humă amestecată cu pământ roşu. Are talent, imaginaţie, fiecare desen arată altfel. Şi eu mă pricep să pictez, dar nu am timp. Plus că ea are mai multă îndemânare, doar e femeie“, spune, în glumă, meşterul.
Chiar dacă olăritul era o pasiune din care îşi câştiga existenţa, Constantin spune că a fost nevoit să plece de multe ori peste hotare, ca să muncească în construcţii şi să facă un ban cinstit. „Aici îmi mergea tot mai greu. Trebuia să plec undeva ca să-mi fie mai bine. Omul în viaţă face tot ce poate ca familia lui să ducă o viaţă decentă. Am fost în Franţa, Italia, Grecia, Spania, Turcia. Am tras din greu, nu ştiam ce e aia odihnă, dar am fost şi plătit pe măsură“, recunoaşte olteanul.
A revenit în România pentru a fi alături de cei doi copii. „Simţeam că trebuie să fiu aproape de ei, ca să le dau o educaţie aleasă. Dacă un părinte se distanţează de odrasle, o pot lua pe căi greşite. Eu m-am implicat cât de mult am putut în creşterea lor“, mărturiseşte Constantin, care se mândreşte cu fiica sa,
