Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kirlian Camera şi Tanz Ohne Musik, în Club Control din Bucureşti

Publicat in Romania Libera, luni 14 martie 2011 ·

Kirlian Camera, în Club Control din Bucureşti pe 29 aprilie. Concertul va fi prefaţat muzical de proiectul Tanz Ohne Musikal lui Dan Şerbănescu (The Pixels, Divine Muzak), cu visuals marca Vali Chincişan. Dan va construi în Club Control un tripod de atmosferă, sunet captivant şi joc de lumină pe care să-şi aşeze graţios Kirlian Camera aparatul foto prin care îşi propun să imortalizeze un public în delir.

Kirlian Camera, prima trupă italiană care a semnat cu râvnita casă de discuri Virgin, se va afla pentru prima oară în România, iar concertul din Club Control va fi o explozie de darkwave fuzionat cu synthpop, în deja celebra manieră pe care membrii formaţiei au brevetat-o în istoria muzicii. Un punct focal al istoriei darkwave, activitatea Kirlian Camera este un periplu muzical de lungă durată: de la primul lor mini-EP şi până în prezent, Angelo Bergamini şi colegii săi de trupă nu au întrerupt niciodată activitatea şi au surprins într-un mod propriu evoluţia scenei şi tehnicii muzicale în peste 20 de albume şi câteva sute de apariţii live.

Seria de concerte Viva Music sub marca Electronik include până în prezent concertele Melotron (ianuarie 2009) şi Covenant (aprilie 2010). Acestea completează perfect festivalurile DARKWAVE.RO (februarie 2009, octombrie 2010, octombrie 2011) şi celelalte evenimente din aceeaşi paletă, precum concertul COMBICHRIST+MORTIIS (martie 2010).

Bileţele costă 20 ron (în presale) şi 25 ron (în ziua evenimentului) şi pot fi cumpărate online de pe www.myticket.ro, www.ticketpoint.ro, precum şi în magazinele Diverta, Muzică şi Sala Palatului.

Evenimentul este organizat de Viva Music cu sprijinul Control Club sub marca Electronik.

Kirlian Camera, în Club Control din Bucureşti pe 29 aprilie. Concertul va fi prefaţat muzical de proiectul Tanz Ohne Musikal lui D

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°