Cele mai obişnuite societăţi furnizoare de dividende la bursă sunt SIF-urile care au făcut o practică din a răsplăti acţionarii. O singură dată şi o singură persoană a gândit că nu ar trebui ca SIF-urile să dea dividende şi acţionarii să câştige din creşterea valorii acţiunilor, acea persoană fiind Horia Mihăescu, pe vremea când era preşedinte la Muntenia Invest. Era o mare prostie, căci aşa cum s-a demonstrat de-a lungul timpului, preţul de piaţă al acţiunilor nu prea a fost corelat cu valoarea contabilă a acţiunilor decât într-o mică măsură. Este drept că dacă nu distribuie dividende, valoarea contabilă a acţiunilor, VUAN creşte. Dar acţionarul nu are nimic de câştigat din asta. Dacă totuşi acţiunile ar creşte, cuponarul, sau micul acţionar investitor la bursă care a adunat câteva mii sau zeci de mii de acţiuni la un SIF, dacă vrea să cheltuiască puţinii bani pe care în mod obişnuit îi primea ca dividend, ar trebui să vândă periodic, să zicem anual, câte o parte din acţiuni şi după o anumită perioadă nu ar mai avea deloc. De aceea, pentru a-şi atrage şi fideliza acţionarii, SIF-urile distribuie dividende.

Era o vreme în care consiliile de administraţie se întâlneau neoficial şi stabileau de comun acord anumite limite ale dividendelor, pentru a nu ieşi din rând, cum se spune. Acum este altceva. Pe lângă interese comune care ar trebui să le facă să acţioneze la unison, cum ar fi de exemplu poziţia comună în diferendul cu "Erste", privitoare la BCR (unde din păcate nu se înţeleg chiar deloc, la mijloc fiind şi anumite interese ale unor preşedinţi de SIF), în rest, fiecare SIF se preocupă de a face cât mai mult profit şi de a da dividende care să-i mulţumească pe acţionari. Căci dacă nu le convine, s-a demonstrat că ei îşi pot impune voinţa prin vot, aşa cum s-a întâmplat la SIF Oltenia în 2009 şi 2010, când acţionarii au impus pe ordinea de zi dublarea dividend