Chiar dacă îşi păstrează şi în 2011 restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, Marea Britanie rămâne destinaţia favorită pentru cei care-şi caută un job în străinătate.
Motivele principale ale acestei atracţii: e suficient să cunoşti limba engleză, iar salariile sunt mai mari decât în restul ţărilor UE.
Marea Britanie are în prezent nu mai puţin de 400.000 de posturi disponibile pentru cetăţenii străini, potrivit EURES, portalul Comisiei Europene care centralizează toate ofertele de angajare din spaţiul european.
Restricţiile existente pentru români şi bulgari limitează doar numărul muncitorilor cu slabă calificare, în special în domeniile agricultură (21.250 de lucrători pe an) şi procesarea alimentelor (3.500 de muncitori pe an).
Lucrătorii cu înaltă calificare pot să muncească în continuare în Regatul Unit, deoarece fac parte din "Programul pentru emigranţii cu înaltă calificare". Ei trebuie să îndeplinească totuşi condiţiile necesare primirii permisului de muncă.
Pentru o listă de 11 profesii, românii pot obţine mai uşor dreptul de muncă, fără să fie nevoie ca angajatorul să solicite un permis de muncă în numele lor. Printre aceste categorii se numără medicii, asistentele medicale, profesorii, asistenţi lingvistici, angajaţii „au pair", lucrătorii din gospodării particulare.
De asemenea, rămâne liber accesul românilor care merg în Marea Britanie pentru a munci ca self-employed sau liberi-profesionişti.
În 2010, Marea Britanie a fost destinaţia nr. 1 a românilor care şi-au căutat un job în afara ţării. Peste 17.200 persoane au obţinut contracte de muncă anul trecut în Regatul Unit, prin intermediul celor 400 de agenţii de plasare prezente pe site-ul Tjobs.
Detalii despre condiţiile legale în care românii pot obţine permisul de muncă în Marea Britanie se găsesc pe portalul EURES. Tot aici pot fi găsite şi ofe