Hiromitsu Shinkawa a fost descoperit plutind la aproape douăzeci de kilometri de ţărm, pe acoperişul casei sale, duminică, la două zile după cutremur.

Când valul provocat de tsunami se apropia ameninţător de oraşul său Minamisoma, bătrânul de 60 de ani şi soţia sa iau decizia fatală de a se întoarce în casă pentru a-şi aduna bunurile. A mai apucat doar să se suie pe casă, înainte ca puhoiul să lovească.

Câteva minute mai târziu, omul era târât de apă spre marea învolburată de vârtejuri.

A fost reperat în final de o navă care căuta victime, agăţat cu o mână de sfărâmături, cu alta fluturând o cârpă roşie într-un băţ. După ce a fost suit la bordul vasului, bătrânul a izbucnit în lacrimi când a aflat că soţia sa este dată dispărută.

“Nici un elicopter sau vas care a trecut prin zonă nu m-a observat”, a zis el. “Am crezut că avea să fie ultima zi din viaţa mea.”

Alţii nu au fost la fel de norocoşi.

Harumi Watanabe a povestit cum a apucat mâinile părinţilor ei când tsunamiul a năvălit prin ferestrele casei lor. Dar bătrânii nu s-au putut ţine, au ţipat “Nu pot să respir” şi au fost traşi sub apă.

Harumi, o vânzătoare de magazin, spune că s-a grăbit să ajungăcu maşina, după ce a auzit că valul se apropie. “Dar nu a mai fost timp să-i salvez. Erau prea bătrâni şi prea slăbiţi ca să poată merge, aşa că nu am reuşit să-i urc la timp în maşină.”

Femeia, care trăia în Shintona, un oraş de coastă aproape de epicentrul seismului, a început să se lupte pentru viaţa ei. “M-am suit pe mobilă, dar apa a urcat şi mi-a ajuns până la gât. Mai rămăsese doar un mic spaţiu cu aer până la tavan. Am crezut că o să mor.”

Mulţi continuă să-i caute cu disperare pe cei dragi, în speranţa unui miracol.

“Îi caut pe părinţii mei şi pe fratele meu mai mare”, spune Yuko Abe, de 54 de ani, plângând. “Nici nu pot să le spun fraţilor şi surorilor me