Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Burger King: Englezoaicele sunt urâte

Publicat in Ziua Veche, luni 14 martie 2011 ·

Bernardo Hees, şeful companiei americane Burger King a trebuit să îşi ceară scuze după ce a spus că femeile din Marea Britanie sunt urâte, iar mâncarea din Regatul Unit este groaznică.

Aceste afirmaţii au fost făcute de Bernardo Hees la o întâlnire cu un grup de studenţi din Chicago cărora le-a povestit despre vremurile în care a făcut un master la Universitatea din Warwick, titrează Dailymail.co.uk.

Hees a relatat că s-a putut concentra pe studii pentru că lipsea distracţia: “Mâncarea este groaznică, iar femeile nu sunt deloc atrăgătoare”. “Aici în Chicago mâncarea este bună şi sunteţi recunoscuţi pentru femeile care arată bine”, a adăugat şeful Burger King.

Aceste remarci nelalocul lor, scrie cotidianul britanic, au fost preluate de Chicago Maroon, un ziar al studenţilor din Chicago.

O reprezentantă a Universităţii Warwick, Charli Fritzner, a comentat afirmaţiile lui Hess: „Dacă el priveşte femeile ca potenţiale distrageri pentru studiile sale, mă întreb cum le priveşte pe femei la locul de muncă?”, adăugând că astfel de remarci nu fac din Burger King un loc atractiv pentru angajarea femeilor.

Un maestru bucătar britanic, Marcus Wareing, care a făcut restaurantul Hotelului Berkeley să fie recunoscut pe scena culinară a lumii, a găsit insultele şefului Burger King greu de înghiţit, scrie dailymail.

“Este o insultă pentru gastronomia britanică”, a afirmat Marcus Wareing, insistând asupra faptului că aceste remarci vin de la cineva care conduce o firmă de fast-food.

Compania Burger King a anunţat că şeful său regretă afirmaţiile făcute. “Domnul Hees se scuză dacă comentariile sale au ofensat”, a anunţat un purtător de cuvânt, care a adăugat că Bernardo Hees a intenţionat doar să facă o glumă pentru a interacţiona mai bine cu auditoriul său.

Hees, în vârstă de 40 de ani, conduce un lanţ de 11.500 de resturante Burger King. @

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum 3 ore
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul organizării în Egipt a ”Marşului Global către Gaza”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Ar

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 7 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Euro U19: România a învins Muntenegru în minutele de prelungire, scor 2-1

News.ro acum 3 ore
La debutul său la Euro U19, echipa României a învins vineri seara, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 2-1, naţionala similară din Muntenegru, în cadrul grupei A a turneului final. Pe stadionul Arcul de Triumf, tricolorii lui Ion Marin au încercat pr

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 7 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Reacția Rusiei după atacul Israelului asupra Iranului: „Categoric inacceptabil”

HotNews acum 13 ore
Atac masiv al Israelului asupra Iranului care a decimat conducerea militară și a avariat grav instalațiile nucleare a fost neprovocat și reprezintă o încălcare a normelor ONU, a acuzat ministerul rus de Externe, citat de Reuters și agenția de stat r

Horoscop 14 iunie 2025. Zodia care are parte de conflicte subite în relație

Cancan acum 7 ore
Horoscop 14 iunie 2025. Ziua de sâmbătă vine cu o problemă pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie are parte de conflicte subite în relație. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă previziunile astrale! Fii atent la relația cu pări

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Contestația sa a fost respinsă

HotNews acum 11 ore
Judecătoria Sectorului 1 a respins, vineri, contestație depusă de Călin Georgescu împotriva deciziei Parchetului General de a-i prelungi cu 60 de zile măsura controlului judiciar în dosarul în care estei acuzat de mai multe infracțiuni printre care

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/22°
Constanta
acum

17°
sâm.

15°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°
mar.

16°/27°