Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telegraf Marius Ursoi, martor în procesul fraţilor Vasea

Publicat in Ziua Constanta, luni 14 martie 2011 ·

Marius Ursoi, unul dintre apropiaţii fraţilor Vasea, a fost audiat, la sfârşitul săptămânii trecute, ca martor în dosarul în care fraţii Traian şi Mihăiţă Vasea, Cristian Marian Gheorghiu, zis Cristel, Victor Şerban, zis Gogu, sunt judecaţi pentru implicare în mai multe reglări de conturi cu membrii clanului rival „Spaniolu". În acelaşi dosar este judecat şi Cristian Gherghişan, fost membru al grupului „Spaniolu". Ursoi a fost chemat la instanţă pentru a spune ce s-a întâmplat pe 15 martie 2006 la pizzeria Angelli şi ce ştie despre scandalurile de la club Oxford, Crazy Horse şi de la hotelul Flora, din noaptea de 11 spre 12 august 2006. Ursoi a declarat că singurul incident în care a fost implicat direct a fost cel de la pizzeria Angelli. „Am intrat în local şi m-am întâlnit cu Cristel şi alte două persoane. Am început să discut în contradictoriu cu Florin Sârbu, zis Ţo, care se afla în local. I-am cerut acestuia explicaţii în legătură cu un scandal petrecut la o sală de sport, cu câteva zile înainte de a ne întâlni la pizzerie. În timpul discuţiei amiabile a apărut Cristian Gherghişan, care m-a lovit cu palma în cap, pe la spate. M-am ridicat şi am început să ne certăm. Gherghişan a scos un pistol şi l-a îndreptat spre mine, moment în care l-am împins şi am ieşit afară, însoţit de Cristel şi de Gogu. Gherghişan s-a luat după mine şi a tras trei focuri spre locul în care eram, apoi mi-a strigat să mă întorc că pistolul este cu bile de cauciuc. Gherghişan a fost luat de prietenii lui, care l-au urcat într-o maşină şi au plecat. Eu m-am întors în local, am plătit consumaţia şi am plecat", a declarat Ursoi. El a ţinut să precizeze că dacă ar fi avut intenţia să stârnească o bătaie, ar fi făcut-o în clipa în care a intrat în local. „I-am fi bătut pe toţi de acolo dacă eram aşa de cretini, de idioţi şi de golani cum ne crede lumea!", a adăugat Marius Ursoi. Amintim

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°