Preşedintele PDL Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a declarat, pentru "Gândul", că nu va mai candida la preşedinţia PDL, precizând că îl sprijină pentru acest post pe Vasile Blaga, pentru a cărui susţinere a semnat deja şi că el va viza, cel mai probabil, o funcţie de prim-vicepreşedinte, potrivit Mediafax.
"Nu mai candidez. Îl sprijin pe domnul Blaga, am semnat deja pentru susţinerea sa. Are o moţiune care preia multe prevederi din textul moţiunii mele" a declarat, pentru "Gândul", liderul PDL Caraş-Severin.
El a adăugat că, cel mai probabil, va viza un post de prim-vicepreşedinte în echipa lui Blaga.
Conform unor surse din conducerea partidului, citate de "Gândul", Vasile Blaga a definitivat, deja, moţiunea sa, care se va numi "Dreapta românească".
Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, anunţase, la sfârşitul lunii ianuarie, că "este posibil" să candideze la şefia PDL.
Preşedintele PDL Dolj, senatorul Radu Berceanu, a declarat, luni, că îl susţine pe Vasile Blaga pentru funcţia de preşedinte al partidului, afirmând, totodată, că pe el nu îl "preocupă" o funcţie în structura de conducere a formaţiunii.
Preşedintele PDL Bihor, deputatul Ştefan Seremi, a declarat, luni, că organizaţia judeţeană îl susţine pe Vasile Blaga în cursa pentru preşedinţia PDL, spunând că "partidul are nevoie de o mână forte", iar Blaga "e un om de cuvânt, apreciat foarte mult şi în partid, dar şi în afara" acestuia.
Liderul PDL Iaşi, senatorul Mihaela Popa, a declarat, luni, că a semnat pentru susţinerea candidaturii lui Vasile Blaga la conducerea partidului, afirmând că PDL are nevoie de o schimbare de abordare.
Liderul PDL Bucureşti Elena Udrea a declarat că a semnat pentru susţinerea candidaturii lui Emil Boc la şefia PDL întrucât a decis să sprijine un candidat care nu poate fi sub nicio formă subiectul unor specul