Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prognoză-şoc pentru curs: euro va coborî la 4 lei

Publicat in Ziarul Financiar, luni 14 martie 2011 ·

Leul se va întări în continuare pe parcursul lui 2011, până la un curs de 4 lei pentru un euro în decembrie, consideră analiştii gigantului american JP Morgan, care pun astfel pe piaţă cea mai optimistă prognoză de curs pentru anul acesta. Viziunea americanilor este îm­păr­tăşită de tot mai mulţi analişti, însă până acum previziunile de întărire a leului au fost mai rezervate. BNR a calculat vineri un curs de 4,2048 lei pentru un euro, cu 1,16 bani peste nivelul precedent, deprecierea fiind antrenată de un nou val de aversiune la risc a investitorilor pe plan mondial, după catastrofa din Japonia. Leul înregistrase pe 8 martie un maxim al ultimelor nouă luni, la 4,1869 lei/euro, cu aproape 2% sub nivelul de la sfârşitul anului trecut. Răbufnirea inflaţiei din februariei-a determinat pe mulţi să creadă că BNR va încuraja o întărire a leului, care ar contrabalansa presiunile puse de scumpirea carburanţilor şi alimentelor pe plan internaţional. "Recunoaştem că perspectiva încetinirii inflaţiei în semestrul al doilea (datorită efectului de bază favorabil, după scumpirile importante antrenate de majorarea TVA în iulie anul trecut - n. red.) şi ţinta noastră optimistă de curs, de 4 lei pentru un euro la sfârşitul anului, justifică o reducere a dobânzii-cheie a BNR. Totuşi, perspectivele inflaţioniste nu sunt benigne. Ne aştep­tăm ca inflaţia să tindă spre 6% anul viitor, pe fondul revenirii consumului intern, iar riscurile sunt să depăşească acest nivel, din cauza scumpirii alimentelor şi carbu­ran­ţilor", notează analiştii JP Morgan. La rândul lor, analiştii de la Londra ai Royal Bank of Scotland notează într-un "jurnal de călătorie" după o vizită la Bucureşti că euro ar putea să coboare la 4,1 lei în următoarele şase luni. "Banca centrală a vândut euro (pe piaţa interbancară - n. red.), ţintind pro­babil o întărire a monedei pe fondul accelerării inflaţiei pest

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°