Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 lucruri care au distrus Oltchimul!

Publicat in Adevarul, luni 14 martie 2011 ·

Eliminarea „galacticelor“ din Liga Campionilor este pusă pe seama metodelor adoptate de Anja Andersen, demisă săptămâna trecută. Oltchim a spus duminică seara adio Ligii Campionilor, în urma înfrângerii ruşinoase din Muntenegru, scor 33-21 pentru Buducnost.

Cauzele transformării vâlcencelor dintr-o echipă de top într-una modestă par a ţine de mandatul danezei Anja Andersen pe banca tehnică a echipei. În scurtul timp petrecut ca antrenoare la Oltchim, Anja a impus o serie de măsuri, care au bulversat echipa din Zăvoi, atât în plan tactic, cât şi în particular. Deşi jucătoarele au dat senzaţia că sunt încântate de schimbările aduse de Andersen, tehnician plătit cu 20.000 de euro pe lună, până la urmă ele s-au dovedit a fi falimentare. Iată ce a făcut Anja la Oltchim:

1 Şi-a dus elevele la săniuş pe o pârtie înaintea unui meci din Liga Campionilor.

2 Le-a pus să-şi gătească singure mesele unei zile şi să mănânce legate la ochi, după care fiecare trebuia să spună ce are în farfurie.

3 N-a făcut nicio analiză tactică a adversarelor.

4 Fetele au fost puse să joace baba oarba pentru a se recunoaşte mai uşor.

5 Înaintea meciurilor, jucătoarele se uitau la desene animate cu Tom şi Jerry, pentru a se destinde.

6 „Galacticele" au fost puse să respire cu capul pe abdomenul unei colege, pentru a se simţi mai bine între ele.

7 A scos din program antrenamentele zilnice, iar echipa se pregătea doar de patru ori pe săptămână.

8 Le-a recomandat fostelor sale eleve să nu mai poarte jeanşi, ci să se îmbrace în fuste în culori vesele.

9 A schimbat posturile pe care jucau de obicei jucătoarele, atribuindu-le roluri noi în angrenajul echipei.

10 A interzis accesul publicului şi al presei la antrenamente, dând o notă accentuată de mister pregătirilor formaţiei sale.

Greşelile conducerii de la Oltchim

- Vara trecut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 31 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 46 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum o ora
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum o ora
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum 33 minute
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 12 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 11 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°