Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru "Alpha Bank", fuziunea cu NBG este "moartă"

Publicat in Bursa, marți 15 martie 2011 ·

"Alpha Bank" SA, a treia bancă din Grecia, vrea să-şi păstreze independenţa şi nu va lua în calcul nicio ofertă de fuziune din partea "National Bank of Greece" SA (NBG - cea mai mare bancă elenă), potrivit directorului de operaţiuni din cadrul "Alpha", Spyros Filaretos. "Din punctul nostru de vedere, această afacere este moartă", a spus reprezentantul băncii, citat de Financial Times.

Conform directorului financiar al "Alpha Bank", Vassilios Psaltis, poziţia băncii este sprinjinită de acţionarii săi străini "majori şi vizibili", printre care se numără Qatarul, "Blackrock" Inc. şi "Fidelity International" Ltd.

NBG a lansat, în luna februarie, o ofertă de preluare a "Alpha Bank" printr-un schimb de acţiuni, care evalua această bancă la trei miliarde euro. "Alpha" a respins propunerea nesolicitată.

Spyros Filaretos a precizat: "Încă de la început, aceas-ta nu a fost o abordare amiabilă. NBG a lansat pe piaţă nişte declaraţii. A dat de înţeles că este o tranzacţie deja convenită. A fost o încercare foarte neîndemânatică de a face presiuni asupra noastră".

Luna aceasta, autorităţile elene au lansat o anchetă prin care vor să afle dacă scurgerea de informaţii în cazul ofertei NBG pentru "Alpha" a urmărit manipularea pieţei acţiunilor, în condiţiile în care între cele două părţi a existat un acord de confidenţialitate privind negocierile.

Potrivit oficialilor celei mai mari bănci din Italia, "UniCredit" SpA, o fuziune între NBG şi "Alpha Bank" nu va avea loc în mediul de piaţă actual, deşi nu poate fi exclusă lansarea, în viitorul apropiat, a unei oferte îmbunătăţite din partea NBG, care va face ca acţiunile "Alpha" să urce din nou.

ALINA VASIESCU

Banca americană "Morgan Stanley", principalul consultant al NBG pentru oferta de fuziune cu "Alpha", şi-a majorat participaţia la "Alpha Bank" de la 4,96% la 5,1%, potrivit Mediafax

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°