Un număr de 12 persoane au conturi în Elveţia în valoare totală de 50-60 de milioane de euro. Instituţia va verifica provenienţa acestor venituri, iar dacă ea nu va putea fi demonstrată, acestea vor fi impozitate cu 16%, a susţinut preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTv. (www.stirileprotv.ro/dupa20deani)
Potrivit lui Blejnar, autorităţile fiscale din toată Europa, inclusiv din Elveţia, au transmis ANAF circa 80.000 de informări cu privire la persoane fizice române care au realizat depozite în această ţară în perioada 2007-2010.
Şeful ANAF a adăugat că în cursul anului 2010 o direcţie din cadrul aparatului central al ANAF a pus în aplicare o directivă europeană care dă dreptul instituţiei să acceseze şi să facă schimb de informaţii cu celelalte state membre din Uniunea Europeană, inclusiv cu Elveţia.
"Vă dau un exemplu. De dată recentă am primit de la elveţieni o listă cu mai multe persoane care au realizat dobânzi pe conturile din Elveţia. Am făcut aşa o selecţie. Am 12 persoane unde eu estimez că au venituri de vreo 50-60 de milioane de euro în Elveţia, pentru care primesc dobânzi în Elveţia", a spus Blejnar. El a menţionat că respectivele persoane, care ar putea face obiectul verificărilor, nu sunt oameni politici şi nu crede că ele fac parte din topul celor mai bogaţi români.
Guvernul a decis la finele anului trecut, prin modificarea Codului fiscal, ca persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate să plătească un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.
Pe de altă parte, Blejnar susţine că sistemul nu s-a "curăţat" odată cu anchetarea celor 40 de angajaţi din vămi, iar dacă banii au "mers" mai departe, acele persoane vor fi identificate. În legătură cu actele de