A fost Traian Băsescu turnător sau colaborator al Securităţii? A fost Dan Voiculescu informator sau ofiţer de securitate? Au făcut angajaţii Securităţii lui Ceauşescu poliţie politică? Întrebări de acest fel revin de douăzeci de ani încoace, şi ele îşi vor primi un răspuns relevant atunci când şi ei, şi noi, vom fi înafara oricăror jocuri sociale şi politice relevante.

Este evident pentru oricine a trăit în comunism, care ştie cum mergeau treburile, în ce măsură puteai scăpa, ca angajat al statului într-un post de oricât de mică răspundere, de controlul P.C.R. prim şefii ierarhici, prin activiştii partidului, prin Securitate şi Miliţie (ultimele două fiind braţul înarmat al conducerii politice în păstrarea ordinii, dar şi în disciplinarea societăţii în raport cu dictatura scorniceşteană). Nu puteai. Dacă erai un şefuleţ, cât de mic, într-o unitate cu rost în sistem - în economie, în administraţie, în instituţiile culturale sau, şi mai şi, în politică -, atunci se cheamă că binemeritai încrederea liderilor P.C.R.; o încredere controlată exigent, formal şi, mai ales, informal (prin rapoarte, turnătorii, ameninţări voalate şi condiţionare de privilegii).

Acestea fiind zise, nu ar fi interesant de găsit dovezile colaborării, ci, dimpotrivă, cele ale exceptării de la colaborare. Personal, nu cred în asemenea excepţii inocente şi „pe bune". Care dintre soldaţii pe care Partidul unic se baza ar fi trebuit retras de la nobila îndatorire de a servi patria socialistă prin intermediul freneticei şi constantei sale adeziuni la linia partinică? De ce şi-ar fi asumat ierarhia riscurile unei cât de mici breşe în funcţionarea rotiţelor întregului controlat cu mână de fier, chiar dacă mai mult sau mai puţin paşnic, „preventiv", discret? Când astfel de cazuri se înregistrează, este de crezut că respectivii „îngeraşi" au fost, pur şi simplu, conspiraţi.

A-i deconspi