Guvernul susţine că fondurile alocate pentru lucrări de infrastructură nu au fost acordate pe criterii politice, ci în funcţie de stadiul investiţiilor în derulare, şi îşi exemplifică afirmaţia prin banii distribuiţi pe componenta "baze sportive", nu şi pe programul de dezvoltare a infrastructurii.
"Fondurile guvernamentale alocate în baza Ordonanţei 7/2006 nu au fost acordate pe criterii politice, ci în funcţie de stadiul investiţiilor aflate în derulare, în baza cererilor de finanţare depuse în cadrul Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural, de către autorităţile publice locale", susţine Guvernul într-un comunicat.
Executivul îşi exemplifică afirmaţia prin faptul că, din punct de vedere statistic, fondurile alocate pentru "componenta baze sportive" a Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural au fost distribuite în proporţie de 31% către administraţii PSD+PC, 28% către administraţii PNL, 27% către administraţii PDL, 9% către administraţii UDMR şi 6% către administraţiile care aparţin altor formaţiuni.
În comunicatul Guvernului nu se face referire şi la a doua componentă a programului, destinate lucrărilor de infrastructură, unde fondurile au fost alocate preponderent primăriilor conduse de PDL.
Într-un nou comunicat transmis ulterior, Guvernul a revenit şi cu date privind alocările de sume pentru componenta infrastructură, în care admite că primăriile PDL au primit cei mai mulţi bani.
Un studiu prezentat în luna iunie anul trecut de către Institutul pentru Politici Publice a indicat că peste 70% dintre primarii care au obţinut în 2009 bani din Fondul de rezervă al Guvernului aparţin PDL.
Guvernul susţine că fondurile alocate pentru lucrări de infrastructură nu au fost acordate pe criterii politice, ci în funcţie de stadiul investiţiilor în derulare, şi îşi exemplifică afirmaţia prin