Întreabă orice turc (sau turcoaică) întâlnești pe strazile europene dacă își dorește ca țara lui (sau a ei) să fie parte din Uniunea Europeană. Peste 70% vor spune că da, însă nu au încredere că acest lucru se va întâmpla în curând sau se va mai întâmpla vreodată. Aşa susțin statisticile, experții și diplomații europeni.
Dacă acum șase ani, când Turcia a început negocierile de aderare la UE, avea speranța că discuțiile vor evolua rapid, acum poporul este dezamăgit, descurajat și obosit.
"Am avut și perioade mai bune în relatia cu UE, acum există multă dezamăgire și multă frustrare de partea turcească," spune consilierul și purtătorul de cuvânt pentru negocierile de aderare a Turciei la UE, Engin Arıkan.
Cea mai lungă listă de așteptare
Turcia este cea mai veche candidată la UE (1999) și a început negocierile de aderare în 2005, o dată cu Croația. Până în prezent, UE a închis provizoriu negocierile pentru doar un capitol - Știință și cercetare în cazul Turciei și 28 de capitole din cele 35 necesare intrării în UE în cazul Croației.
Ritmul reformelor cerute de Bruxelles Ankarei este încet. Însă lipsa de acțiune nu poate fi categorisită ca o delăsare, ci ca o lipsă de voință. "Problema nu este că Turcia nu poate, ci că Turcia nu mai vrea," explică Amanda Paul, consultant al unuia dintre cele mai faimoase think tank-uri din Bruxelles, European Policy Centre. "Există o lipsă de interes intenționată în momentul de față la Ankara," spune Paul.
Problema Cipru
Turcii din Cipru, conduși de Dervis Eroglu nu vor să împartă puterea cu grecii ciprioți, conduși de Demetris Cristofias - și vice-versa. Acest conflict de pe insula împărțită în două, dar a cărui jumătate grecească a intrat încă din 2004 în UE reprezintă cea mai greoaie piatră pe care Turcia o duce acum în discuțiile de negociere. "Doar un miracol ar putea schimba si
