Ţundrea, care a murit în anul 2007, după ce fusese eliberat în 2004, a susţinut pe toată perioada detenţiei că nu este vinovat de moartea victimei G.M.
Culmea ironiei, Ţundrea a fost coleg de celulă cu Gheorghe Avram, acesta fiind condamnat pentru o altă crimă.
Tribunalul Braşov a anulat sentinţa din 1993 care-l condamna pe Marcel Ţundrea la 25 de ani de închisoare şi a dispus achitarea acestuia.
În urma acestor decizii crimele de care a fost achitat Ţundrea au rămas cu autor necunoscut, până când procurorii au coroborat probele dintr-un dosar în care Gheorghe Avram era cercetat în altă cauză, cu cele din dosarul Ţundrea. Probele ADN au arătat că Gheorghe Avram a fost cel care a violat victima, după care a omorât-o.
Marcel Ţundrea a decedat în 2007. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Gorj.