Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paşi spre succes (1)

Publicat in Romania Libera, luni 14 martie 2011 · · ·

Mă întâlnesc adesea cu persoane debusolate, la început de drum sau chiar ajunse pe poziţii de management care au ajuns într-un punct în care nu ştiu ce ar trebui să facă în continuare. Din păcate, nimeni nu ne învaţă concret ce ar trebui să facem pentru a ne simţi împliniţi, pentru a ajunge acolo unde ne dorim.

Sistemul nostru de învăţământ este axat mult prea mult pe aspectele teoretice, practica şi cunoştinţele aplicabile lipsind (aproape) cu desăvârşire (lucru deosebit de important), mass media ne bombardează cu tot felul de „modele" al căror succes poate fi pus pe seama şansei, speculei sau calităţilor fizice şi nicidecum pe o planificare şi dezvoltare a carierei. Vestea bună este că, pentru a avea succes şi pentru a vă simţi împliniţi, este nevoie să parcurgeţi câţiva paşi deosebit de simpli.

Poate că nu vă va fi uşor, dar este decizia dumneavoastă dacă vă doriţi cu adevărat sau nu.

Stabiliţi ce vă doriţi şi unde vreţi să ajungeţi

Exemplu: În urmă cu câteva luni am avut o discuţie cu un prieten, mult mai tânăr decât mine şi aflat la început de drum. Era destul de debusolat, schimbase mai multe locuri de muncă în care nu s-a regasit (majoritatea în companii multinaţionale) şi nu îşi dădea seama ce are de făcut. I-am pus atunci o întrebare: „Unde vrei să ajungi?".

Confuzia sa a fost evidentă, de aceea l-am ghidat, ştiind ce răspuns dau majoritatea persoanelor: „Vrei o poziţie bună într-o companie cu reputaţie?". În urma răspunsului afirmativ, l-am întrebat ce înseamnă pentru el o poziţie bună. Cu sinceritate mi-a spus că nu se gândise niciodată la asta.Motivul pentru care prietenul meu era nefericit era că nu ştia ce îşi doreşte. În ultimii 12 ani, am discutat cu foarte multe persoane şi mai puţin de 2-3% ştiau ce îşi doresc. Dumneavoastră ce vă doriţi? Dacă veţi da răspunsuri generale (ex: „o poziţie bună" şi „companie de renume" sun

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 40 minute
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum 51 minute
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 57 minute
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum o ora
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Un adolescent a murit la spital după ce a fost agresat de doi colegi. Poliția a deschis un dosar penal

Ziare.com acum 57 minute
Un adolescent de 15 ani din judeţul Iaşi, care avea unele afecţiuni medicale, a murit la spital, unde a ajuns după ce a fost agresat. Adolescentul suferea de o gravă boală de sânge și a ajuns la Urgențe după ce a fost agresat fizic de doi colegi, sc

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum 57 minute
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Cazinoul din Constanţa, la un pas de redeschidere

Mediafax acum 22 minute
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. „Lucrarea au fost demarată în 2020, implementată şi de

Protest comun al poliţiştilor din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor faţă de Ordonanţa trenuleţ: „Domnul ministru este dezinformat”

Adevarul acum 5 ore
Poliţiştii din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor organizează, vineri, un protest comun faţă de „Ordonanţa trenuleţ”. Acțiunea va avea loc la unitatea de detenţie din Ploieşti.

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 2 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Bărbat din Dâmboviţa bănuit că a condus băut, a lovit mortal un biciclist şi a fugit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit IPJ Dâmboviţa, miercuri dimineaţa, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din comuna Gura Ocniţei. Din cercetările făcute a reieşit că, marţi seara, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Gura

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°