Materialul antiderapant rămas pe străzi este ridicat în aer în aceste zile de miile de autovehicule care circulă zilnic prin municipiu.Autorităţile spun că de vină pentru această situaţie care nu s-a mai întâlnit până acum în Zalău este cantitatea mare de material antiderapant aruncat pe străzi în cursul iernii, dar şi lucrările la reţeaua de canalizare.
Vremea bună din ultimele trei zile a făcut din Zalău un oraş asediat de praf. Primarul Radu Căpîlnaşiu admite că problema este mai acută ca niciodată, dar spune că de vină este iarna, care a fost mai grea decât de obicei, fiind nevoie de zeci de tone de material antiderapant, aflat acum pe străzi şi ridicat în aer de maşini.
„A fost o iarnă grea“
„Zilnic, echipele Citadin adună cel puţin patru-cinci remorci de material antiderapant de pe străzi. Am dat drumul şi la cele două aspiratoare mari pe care le avem, precum şi la cele manuale, destinate strângerii frunzelor, dar acţiunea durează, pentru că a fost o iarnă mai grea ca de obicei şi s-a depus foarte multă sare şi nisip“, a explicat primarul. El spune că această situaţie va mai dura încă cel puţin două săptămâni, până când lucrătorii societăţii care se ocupă cu administrarea domeniului public vor aduna tot materialul atiderapant împăştiat, de multe ori fără efect, pe străzile din oraş.
Şi lucrările de extindere a reţelei de canalizare din municipiu au afectat calitatea aerului din Zalău. „Chiar astăzi am programată o întâlnire cu constructorul, firma OMS Ungaria, pentru că sunt nemulţumit de lucrările de refacere a carosabilului. Este deja timp frumos şi ei nici măcar n-au semnat contracte de refacere a străzilor distruse în urma lucrărilor. Ne-au făcut cam multe necazuri, dar trebuie să recunoaştem că trebuia să rezolvăm, odată, şi problema canalizării“, susţine edilul.
Fără număr, fără număr...
Existenţa unu