Traian Băsescu a reușit să-l facă să-și iasă din fire pe omologul său francez, Nicolas Sarkozy, la summitul european dedicat situației din Libia. În timp ce Franța a susținut (și a recunoscut oficial) Consiliul Național de la Bengazi, Traian Băsescu s-a declarat împotrivă, considerând că organismul din care face parte fostul ministru al justiției al lui Gaddafi este prea puțin ”credibil”.

Dincolo de considerentele de ordin moral și geostrategice, poziția președintelui român a avut mai degrabă rolul unei revanșe pentru blocajul impus de Franța României la accesul în Spațiul Schengen. Lucru confirmat de răspunsul lui când a fost întrebat dacă România este pregătită să primească refugiați din Libia: ”Este o problemă a statelor din Spațiul Schengen”. Faptul că rezolvarea crizei umanitare din Libia (mult mai importantă, cel puțin din punctul meu de vedere, decât criza politică) depinde de meciurile și revanșele liderilor politici europeni este un aspect care arată cât de cinică e politica externă. Că drepturile și libertățile oamenilor sunt concepte care se uită instant atunci când în joc intră prețul barilului de petrol și/sau orgoliile liderilor politici.

***

Revenind mai aproape de propria cămașă, meciul din PDL pare a se îndrepta către o finală Emil Boc – Vasile Blaga. Un meci în care, cu tot suportul galeriei lui Traian Băsescu, Emil Boc (dacă va confirma miercuri intenția de a candida pentru un nou mandat de președinte al PDL) pornește ca outsider. Dacă până la congres Emil Boc va pierde și funcția de premier (fiind înlocuit cu un tehnocrat, după cum anunță Traian Băsescu), deficitul de imagine publică și protecția sugerată și promisă de Vasile Blaga membrilor PDL sunt lucruri care îl lasă aproape dezarmat pe actualul șef al democrat-liberalilor. Asta dacă nu cumva candidatura lui Emil Boc va fi doar una de diversiune, după un scenariu aplicat c