Mihai I., un tânăr român care lucrează la o mare bancă de investiţii în Tokio, aflându-se în Japonia de câţiva ani, era în timpul cutremurului de vineri într-o întâlnire cu investitori din Australia, povesteşte fratele său din România, Ionuţ I. : "După cutremur (care a avut loc vineri în jurul orei 14.00 ora Japoniei, ora 8 ora României - n.red.), fratele meu l-a sunat pe tata, prin internet. Internetul a mers, telefoanele nu mai funcţionau. Toată lumea a fost surprinsă câte de bine a funcţionat internetul, de nota 10. Ei au acoperire 3G peste tot. Fratele meu era într-o şedinţă când a început cutremurul. Era la etajul 31. Clă­direa, aflată în centrul Tokioului, are nişte suporţi, nişte pistoane cu amortizor la cutremur. Când cutremurul s-a intensificat, au început să intre în funcţiune speakerele automate. Speakerele automate acţionează ca nişte detec­toa­re de fum în clădirile noastre, intră în funcţiune la un cutremur de peste o anume intensitate. Speakerele spuneau: ascundeţi-vă sub birouri, luaţi-vă măsuri de precauţie. Când s-a terminat s-au uitat pe geam, de unde se vede Tokyo Bay şi un pic din Yokohama. Se vedeau incendiile din suburbii. Imediat s-a făcut apelul, toată lumea a dat raportul unde se află, acolo se ţine foarte strict evidenţa angajaţilor în situaţiile de urgenţă. A coborât pe jos în stradă, unde nu mai circula niciun autobuz, nici metroul, nimic. Nu era nimeni pe stradă, era o linişte ca într-un sătuc. A fost o senzaţie copleşitoare, pentru că Tokio în mod normal este numai un vuiet de oameni şi de maşini. Numai maşinile de siguranţă mai circulau din când în când. Compania a asigurat angajaţilor care nu au avut cum să plece acasă cazarea şi masa în clădire. El a plecat pentru că ştia că putea ajunge pe jos, chiar dacă era nevoie de câteva ore de mers. Toţi încercau să dea de familie. În drum spre casă, seara, a văzut urmele de la tsunami pe