Străzile unde circuli ca-n palmă pot fi numărate pe degetele de la o mână.
Hodoronc! Buf! Trosc! Tragi repede de volan, dar sunetele se aud din nou după câteva secunde. Oricât ai încerca, nu scapi de zdruncinături. Şi tot aşa până tragi dreapta ca să vezi dacă a mai rămas ceva din maşină. Aşa circuli prin cel mai mare oraş de la graniţa de est a Europei.
„E mai rău ca la bunica în sat", îmi spune un prieten sătul să dea prin gropile care au împânzit fiecare stradă din Târgul Ieşilor. Şoferii din fosta capitală a culturii româneşti, care îşi merită pe deplin acum numele de târg, sunt de-a dreptul disperaţi.
Peticelile făcute de firmele de casă ale primăriei au prins doar prima ninsoare. Zilele trecute, edilii au tras din nou linia: 42 de străzi au câteva sute de metri pătraţi de gropi. Locul lor va fi luat urgent de plombe, la curăţenia de primăvară. Se crucesc şi străinii care ajung în oraşul unde au trăit scriitori, cărturari şi savanţi celebri. Sătui să dea din groapă-n groapă îşi iau rapid tălpăşiţa.
Găurile din asfalt au devenit un brand al Iaşilor, mai ales că încercările edililor de a găsi unul au eşuat rând pe rând. Oraş cultural a rămas doar în amintirea părinţilor şi a bunicilor. Actorii joacă într-o cutie albastră, zidurile Operei stau să cadă, iar monumentul-simbol al Iaşiului arată precum palatele ţigăneşti.
Strălucirea tablei de zinc folosită la acoperişul Palatului Culturii, aflat în renovare, sfidează bunul gust. Ca şi cum nu ar fi de ajuns, lipsa unei infrastructuri sănătoase ţine Iaşiul, atât la propriu, cât şi la figurat, la coada Europei.
