Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, întrunit în şedinţă specială, i-a desemnat prin vot secret pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia, respectiv pe Preasfinţitul Părinte Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, candidaţi la scaunul vacant de Arhiepiscop şI Mitropolit al Clujului. Adunarea înalţilor ierarhi a avut loc la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului, pentru scaunul vacant de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului.
Numele celor doi ierarhi desemnaţi de Sinodul Mitropolitan vor fi prezentate membrilor Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, care se va întruni în şedinţă de consultare cu membrii Sinodului mitropolitan, marţi, 15 martie, la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca. Astfel, Adunarea eparhială şi membrii de drept pot cere completarea listei ierarhilor candidaţi, cu încă un ierarh, ales din lista candidaţilor întocmită de Cancelaria Sfântului Sinod. Lista finală a candidaţilor va fi înaintată Sfântului Sinod, care se va întruni în şedinţă de lucru, vineri, 18 martie, la reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, pentru a-l alege, prin vot secret, pe viitorul Mitropolit al Clujului, informează Agenţia de ştiri “Basilica”.
Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a născut la 24 ianuarie 1949, în satul Oarţa de Sus, judeţul Maramureş. A urmat liceul în Cehul Silvaniei şi cursurile Facultăţii de Construcţii Căi Ferate din Bucureşti (între anii 1967-1972). După terminarea facultăţii a fost repartizat inginer la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate din Cluj-Napoca.
Încep